Incepând cu 1 noiembrie 2012, prin excepţie de la regulă, în cazul obligaţiilor fiscale de plată stabilite de organele de inspecţie fiscală, precum şi a amenzilor de orice fel, se stinge cu prioritate obligaţia fiscală stabilită suplimentar sau amenda pe care o alege contribuabilul. Noua reglementare a fost instituită prin Ordonanţa Guvernului nr. 16/2012 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală prin care s-au adus completări art. 115 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 referitoare la ordinea stingerii datoriilor contribuabililor.
În acest context, prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrului Finanţelor Publice nr. 1.485/2012, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 774/16.11.2012 – text integral – au fost modificate şi completate Instrucţiunile de completare a numărului de evidenţă a plăţii, aprobate prin Ordinul ministrului Finanţelor Publice nr. 1.870/2004.
Astfel, în cazul deciziilor de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală, precum şi al documentelor prin care au fost constatate amenzi de orice fel, potrivit legii (proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, ordonanţa procurorului, hotărâre judecătorească, precum şi alte documente), codul obligaţiei bugetare se completează cu ajutorul programului de asistenţă, selectând tipul de obligaţie fiscală pe care o alege contribuabilul, sau poate fi solicitat de la organul fiscal.
Programul de asistenţă şi Nomenclatorul obligaţiilor de plată sunt puse la dispoziţia contribuabililor pe site-ul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, la adresa www.anaf.ro, la secţiunea Asistenţă contribuabili.
NU UITATI SA DATI UN LIKE SI PAGINII NOASTRE DE – CLICK AICI – SAU SA VA ABONATI LA NEWSLETTER – VEZI PARTEA DREAPTA LA SECTIUNEA „Aboneaza-te la insemnari”.
Numărul de evidenţă a plăţii format prin utilizarea programului de asistenţă se înscrie de către contribuabil în ordinul de plată la rubrica «Număr de evidenţă a plăţii» sau se comunică de către contribuabil unităţii Trezoreriei Statului în vederea înscrierii în chitanţa pentru încasarea de impozite, taxe şi contribuţii la rubrica «Număr de evidenţă a plăţii», în cazul plăţilor în numerar efectuate la ghişeele unităţilor Trezoreriei Statului.
Începând cu data intrării în vigoare a ordinului, respectiv 16.11.2012 şi până la data de 31 decembrie 2013 se suspendă prevederile Ordinului Ministrului Finanţelor Publice nr. 1.870/2004 pentru aprobarea Instrucţiunilor de completare a numărului de evidenţă a plăţii, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.256 din 27 decembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Prin excepţie de la cele de mai sus, pentru contribuabilii care aleg să plătească o obligaţie fiscală stabilită de organele de inspecţie fiscală, precum şi amenzi de orice fel stabilite potrivit legii, dispoziţiile Ordinului Ministrului Finanţelor Publice nr. 1.870/2004, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător.
Sursa informatii – www.finantevalcea.ro