Dupa cum stiti, în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 127/8.03.2013, a fost publicată Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 12/2013 – text integral – pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale şi prorogarea unor termene, iar in cele ce urmeaza va prezentăm, în sinteză, principalele modificări şi completări care au fost aduse Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 29/2011 privind reglementarea acordării eşalonărilor la plată.
Prevederile OUG nr. 29/2011 privind eşalonarea la plată se vor aplica şi pentru obligaţiile fiscale preluate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) de la altă autoritate publică ca urmare a transferului de competenţă, în situaţia în care aceasta are loc pe perioada derulării unei eşalonări la plată.
În cazul în care suspendarea executării actului administrativ fiscal încetează după data comunicării unei decizii de eşalonare, contribuabilul poate solicita includerea în eşalonare a obligaţiilor fiscale ce au făcut obiectul suspendării, precum şi a obligaţiilor fiscale accesorii aferente. În acest scop, organul fiscal competent comunică contribuabilului o înştiinţare de plată privind obligaţiile fiscale individualizate în acte administrative pentru care a încetat suspendarea executării, precum şi deciziile referitoare la obligaţiile de plată accesorii aferente.
NU UITATI SA DATI UN LIKE SI PAGINII NOASTRE DE – CLICK AICI – SAU SA VA ABONATI LA NEWSLETTER – VEZI PARTEA DREAPTA LA SECTIUNEA „Aboneaza-te la insemnari”.
A fost instituită posibilitatea de retragere a cererii de acordare a eşalonării. Cererea poate fi retrasă de contribuabil până la emiterea deciziei de eşalonare la plată sau a deciziei de respingere. Prin retragerea cererii, contribuabilul nu pierde dreptul de a depune o nouă cerere.
A fost introdusă posibilitatea ca la cererea temeinic justificată a contribuabilului, organul fiscal competent să poată aproba prelungirea termenului de constituire a garanţiilor cu cel mult 30 de zile.
Menţinerea valabilităţii eşalonării la plată se va face şi cu respectarea următoarelor condiţii:
– să se achite, în termen de cel mult 30 de zile de la data comunicării înştiinţării de plată, obligaţiile fiscale stabilite în acte administrative fiscale ce au fost suspendate în condiţiile art. 14 sau 15 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi pentru care suspendarea executării actului administrativ fiscal a încetat după data comunicării deciziei de eşalonare la plată, cu excepţia situaţiei în care contribuabilul a solicitat eşalonarea acestor sume;
– să se achite, în termen de cel mult 30 de zile de la data comunicării înştiinţării de plată, obligaţiile fiscale stabilite de alte autorităţi a căror administrare a fost transferată ANAF după emiterea unei decizii de eşalonare la plată, cu excepţia situaţiei în care contribuabilul a solicitat eşalonarea la plată a acestor sume.
– să se constituie garanţia în condiţiile prevăzute la art. 9 alin. (16^1), în cel mult 15 zile de la data comunicării, de către organul fiscal, a înştiinţării cu privire la distribuirea sumelor rezultate din valorificarea bunurilor.
Pe perioada de valabilitate a eşalonării, decizia de eşalonare la plată poate fi modificată la cererea contribuabilului prin includerea în eşalonare a următoarelor obligaţii fiscale cuprinse în certificatul de atestare fiscală emis de organul fiscal competent:
a) cele prevăzute la art. 3 alin. (2^2) din OUG nr. 29/2011, respectiv obligaţii ce au făcut obiectul suspendării, precum şi a obligaţiilor fiscale accesorii aferente;
b) cele stabilite prin decizie de impunere, anterior emiterii unei decizii de eşalonare la plată, desfiinţate în procedura de soluţionare a contestaţiilor şi menţinute prin noul act administrativ emis potrivit art. 216 alin. (3) din Codul de Procedură Fiscală;
c) obligaţiile fiscale stabilite de alte autorităţi a căror administrare a fost transferată ANAF după emiterea deciziei de eşalonare la plată.
Cuantumul şi termenele de plată a noilor rate de eşalonare se stabilesc prin grafice de eşalonare care fac parte integrantă din decizia de modificare a deciziei de eşalonare la plată. Odată cu depunerea cererii, contribuabilul trebuie să constituie şi garanţiile corespunzătoare perioadei de timp rămase din eşalonarea la plată acordată.
Contribuabilul poate renunţa la eşalonarea la plată pe perioada de valabilitate a acesteia, prin depunerea unei cereri de renunţare la eşalonare. În cazul renunţării la eşalonare, contribuabilul trebuie să achite obligaţiile fiscale rămase din eşalonare, până la data la care intervine pierderea valabilităţii eşalonării la plată.
Contribuabilul poate solicita organului fiscal competent menţinerea unei eşalonări a cărei valabilitate a fost pierdută din cauza nerespectării condiţiilor prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. a) – h) şi j) din OUG nr. 29/2011, o singură dată pe perioada de valabilitate a eşalonării, dacă depune o cerere în acest scop înainte de executarea garanţiei de către organul fiscal competent. Cererea se soluţionează prin emiterea unei decizii de menţinere a valabilităţii eşalonării, cu păstrarea perioadei de eşalonare aprobate iniţial. Pentru menţinerea valabilităţii eşalonării, contribuabilul are obligaţia să achite obligaţiile fiscale exigibile la data comunicării deciziei de menţinere valabilităţii eşalonării, cu excepţia celor care au făcut obiectul eşalonării a cărei valabilitate a fost pierdută, în termen de 90 de zile de la data comunicării decizei.
Prevederi speciale pentru contribuabilii cu risc fiscal mic
În cazul contribuabililor cu risc fiscal mic, organul fiscal competent poate aproba eşalonarea la plată a obligaţiilor fiscale restante, pe o perioadă de cel mult 12 luni, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
– contribuabilul depune o cerere la organul fiscal competent;
– sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 4 din OUG nr. 29/2011, cu excepţia celei prevăzute la alin. (1) lit. b);
– contribuabilul depune, în cel mult 30 de zile de la data comunicării certificatului de atestare fiscală, o garanţie în valoare de minimum 20% din sumele ce pot face obiectul eşalonării la plată înscrise în certificatul de atestare fiscală emis în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă.
Este considerat cu risc fiscal mic contribuabilul care, la data depunerii cererii, îndeplineşte, cumulativ, următoarele condiţii:
– nu are fapte înscrise în cazierul fiscal;
– niciunul dintre administratori şi/sau asociaţi nu a deţinut, în ultimii 5 ani anteriori depunerii cererii, calitatea de administrator sau asociat la persoane juridice care au fost lichidate sau la care a fost declanşată procedura insolvenţei şi la care au rămas obligaţii fiscale neachiate;
– nu se află în inactivitate temporară înscrisă la registrul comerţului sau în registre ţinute de instanţele judecătoreşti competente;
– nu are obligaţii fiscale restante mai mari de 6 luni;
– nu a înregistrat pierderi fiscale în fiecare an din ultimii 3 ani fiscali consecutivi.
Cererea se soluţioneză de organul fiscal competent în termen de 15 zile lucrătoare de la data înregistrării acesteia. Acest termen se prelungeşte cu perioada cuprinsă între data comunicării certificatului de atestare fiscală de către organul fiscal competent şi data depunerii garanţiei de către contribuabil.
Contribuabilii care, la data depunerii cereri, nu au obligaţii fiscale restante pot solicita eşalonarea la plată a obligaţiilor fiscale declarate, precum şi a obligaţiilor fiscale stabilite prin decizie de impunere şi pentru care nu s-a împlinit scadenţa sau termenul de plată prevăzut la art. 111 alin. (2) din Codul de Procedură Fiscală, după caz.
Alte precizări
Prevederile actului normativ menţionat mai sus se aplică şi cererilor de acordare a eşalonărilor la plată în curs de soluţionare la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă.
Contribuabilii ale căror cereri de eşalonare la plată au fost respinse anterior intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 12/2013 pot depune o nouă cerere de acordare a eşalonării la plată după intrarea în vigoare, respectiv după 8 martie 2013.
Sursa – www.finantevalcea.ro
[…] Eşalonarea la plată a obligaţiilor fiscale – info reglementări noi 2013 – CLICK AICI – Nota explicativa nr. 15 si Nota explicativa nr. 16 – bilant anual la 31.12.2012 (lung) – […]