suntem siguri ca sunteti la curent cu faptul ca, începând cu 1 februarie 2013 , în baza prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 8/2013 – text integral – se impun şi veniturile din activităţile agricole, silvicultură şi piscicultură, conform Titlului III, cap. 7 din Codul Fiscal .
Printre veniturile care fac obiectul impunerii se numără şi cele realizate din practicarea apiculturii, respectiv mierea şi alte produse apicole – mierea de albine, polenul, păstura, lăptişorul de matcă, apilarnilul, ceara, propolisul, veninul de albine – definite în Legea apiculturii nr. 89/1998 – iar in cele ce urmeaza aveti principalele prevederi ale noului act normativ.
Procedură privind impunerea
Impunerea veniturilor realizate din activitatea de practicare a apiculturii şi valorificare a produselor apicole se face pe baza normelor de venit care sunt stabilite pe o familie de albine indiferent dacă activitatea se desfăşoară într-o formă autorizată Persoană Fizică Autorizată (PFA)/ Întreprindere Individuală (ÎI)/ Întreprindere Familială (ÎF) sau nu.
Norma de venit stabilită prin ordonanţă pentru perioada impozabilă din anul fiscal 2013 cuprinsă între 1 februarie – 31 decembrie este de 70 lei pentru persoanele care deţin între 50 şi 100 de familii de albine şi 98 lei pentru cele care deţin peste 100 familii de albine .
Atenţie! Pentru persoanele care deţin până la 50 de familii de albine veniturile realizate sunt neimpozabile conform prevederilor art. 72 alin. (2) din Codul Fiscal.
Impozitul care trebuie plătit se calculează prin aplicarea cotei de 16% la norma de venit stabilită prin ordonanţă astfel:
A) pentru persoanele care deţin între 50-100 familii de albine, de exemplu 75 de familii:
– pentru 49 de familii, veniturile sunt neimpozabile;
– pentru 26 de familii, norma este de 70 lei pe familie, impozitul de 11,2 lei pe familie (70 lei x 16%);
– total impozit: 11,2 lei x 26 = 291,2 lei
B) pentru persoanele care deţin peste 100 de familii, de exemplu 125 de familii:
– pentru 49 de familii, veniturile sunt neimpozabile;
– pentru 51 de familii, norma este de 70 lei pe familie, impozitul 11,2 lei pe familie (70 lei x 16%);
– pentru 25 de familii, norma este de 98 de lei pe familie, impozitul este de 15,7 lei pe familie (98 lei x 16%);
– total impozit: 963,7 lei; (51 x 11,2 lei = 571,2 lei); (25 x 15,7 lei = 392,5 lei).
Important! Impozitul se datorează indiferent dacă produsele sunt valorificate sau nu, iar în cazul asocierilor fără personalitate juridică, plafonul impozabil se acordă la nivel de asociere.
NU UITATI SA DATI UN LIKE SI PAGINII NOASTRE DE – CLICK AICI – SAU SA VA ABONATI LA NEWSLETTER – VEZI PARTEA DREAPTA LA SECTIUNEA „Aboneaza-te la insemnari”.
Completare şi depunere declaraţie
Persoana care desfăşoară activitate apicolă individual sau în cadrul unei asocieri fără personalitate juridică pentru care venitul se determină pe bază de normă de venit are obligaţia de a depune anual o declaraţie la organul fiscal competent până la data de 25 mai inclusiv a anului fiscal, pentru anul în curs.
Declaraţia se completează cu:
– datele de identificare ale contribuabilului (cod numeric personal sau cod fiscal pentru asocierile fără personalitate juridică; nume prenume sau denumire, adresa);
– forma de organizare (individual sau sub forma asocierilor fără personalitate juridică);
– date privind stabilirea venitului impozabil (număr total familii de albine din care: număr familii albine până la care venitul este neimpozabil şi numărul familii pentru care venitul este impozabil);
– date privind asociaţii şi cota de distribuire din venitul impozabil calculat la nivelul asocierii, modul care se completează numai de asocieri;
– date de identificare ale contribuabilului sau ale reprezentantului asocierii.
În cazul în care activitatea se desfăşoară în cadrul unei asocieri fără personalitate juridică, obligaţia completării şi depunerii declaraţiei la organul fiscal competent revine asociatului care răspunde pentru îndeplinirea obligaţiilor asociaţiei faţă de autorităţile publice.
Organul fiscal competent la care se depune declaraţia este:
– organul fiscal unde contribuabilul are domiciliu pentru contribuabilii care desfăşoară activitatea individual;
– organul fiscal unde asocierea fără personalitate juridică este înregistrată fiscal în cazul asocierilor;
De reţinut! Declaraţia nu se depune pentru veniturile neimpozabile obţinute atât individual, cât şi la nivel de asociere pentru persoanele sau asocierile care au mai puţin de 50 de familii de albine.
Alte precizări
În declaraţie se declară familiile de albine deţinute la data declarării până la 25 mai.
În cazul în care declaraţia nu se depune în termenul legal, până la 25 mai, declaraţia se completează cu numărul de familii de albine deţinut la data de 25 mai.
În cazul în care până la termenul legal de depunere a declaraţiei au intervenit modificări privind numărul de familii de albine şi aceste modificări sunt până la termenul de 25 mai, se poate depune un nou formular rectificativ .
Exemplu: S-a depus declaraţia cu 60 familii de albine în aprilie. Până la 25 mai apicultorul deţine 75 de familii, situaţie în care se va depune declaraţia rectificativă pentru 75 de familii.
Nu au obligaţii de declarare şi nu datorează impozit contribuabilii pentru veniturile impozabile obţinute după 25 mai până la sfârşitul anului.
Exemplu: Apicultorul cumpără în luna iunie 60 familii de albine. În această situaţie nu are obligaţii declarative pentru anul 2013.
Începând cu anul fiscal 2014, normele de venit se vor stabilii de către direcţiile teritoriale de specialitate ale Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, se vor aproba şi se vor publica de către direcţiile generale ale finanţelor publice teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice, până cel târziu la data de 15 februarie a anului pentru care se aplică aceste norme de venit.
Obligaţii de plată
Pe baza declaraţiilor depuse, organul fiscal competent stabileşte impozitul anual datorat şi emite decizia de impunere, la termenul şi în forma ce va fi stabilită prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
Plata impozitului anual stabilită conform deciziei de impunere anuale se efectuează către bugetul de stat în două rate egale, de 50% din impozit până la data de: 25 octombrie inclusiv, respectiv 15 decembrie inclusiv.
Impozitul astfel calculat este impozit final.
Atenţie! Fondurile nerambursabile obţinute de contribuabilii persoane fizice care desfăşoară activităţi agricole individual sau într-o formă de asociere sunt venituri neimpozabile conform art. 42 lit. a) din Codul Fiscal.
CASS pentru venituri impuse la normă
Contribuabilii pentru veniturile impozabile din apicultură obţinute individual sau într-o formă de asociere datorează contribuţia de asigurări sociale de sănătate (CASS) în cotă de 5,5%. Baza lunară de calcul a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate reprezintă valoarea anuală a normei de venit raportată la cele 12 luni ale anului. Plăţile pentru CASS se efectuează în două rate egale: 25 octombrie inclusiv; 15 decembrie inclusiv.
Important! În cazul în care contribuabilii realizează numai venituri din apicultura individual sau într-o formă de asociere, sub nivelul salariului de bază minim brut pe ţară lunar (750 lei, începând cu 1 februarie 2013 şi 800 lei, începând cu 1 iulie 2013) şi nu fac parte din familiile beneficiare de ajutor social, baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate reprezintă o treime din salariul de bază minim brut pe ţară.
Contribuabilii nu datorează contribuţia de asigurări sociale (CAS) pentru aceste venituri.
Contribuabilii care obţin numai venituri din apicultura individual sau într-o formă de asociere, impuşi la normă de venit nu au obligaţii contabile.
Baza legală:
– Ordonanţa Guvernului nr. 8/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale;
– Hotărârea Guvernului nr. 84/2013 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004; Legea nr. 89/1998 – Legea apiculturii.
Sursa – www.finantevalcea.ro
[…] – OMFP 354/2013 – modificare instrucţiuni de completare a numărului de evidenţă a plăţii – CLICK AICI – Venituri din apicultură – procedură privind impunerea, completare şi depunere declaraţie, obligaţii de plată, CASS pentru venituri impuse la normă, etc. – CLICK AICI […]
ce inseamna asta: ” in cazul asocierilor fără personalitate juridică, plafonul impozabil se acordă la nivel de asociere.”