Pe site-ul oficial al ANAF a fost publicat un referatul de aprobare a proiectului de ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală pentru aprobarea procedurilor de aplicare a art. 78^1 din Codul de procedură fiscală, precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare, al carui continut vi-l detaliem in cele ce urmeaza.
Va reamintim ca tot in aceasta saptamana MFP a propua un nou Proiect de Ordin pentru modificarea şi completarea unor reglementări contabile (modif. OMFP 3055/2009) – detalii despre acesta putand accesa aici – LINK. Iata si proiectul de modificare a CPF:
Potrivit prevederilor art. 78^1, alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, „declararea contribuabililor inactivi, precum şi reactivarea acestora se fac de către organul fiscal, prin decizie, emisă conform competenţelor şi procedurii stabilite prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, care se comunică contribuabilului”.
În aplicarea acestor prevederi legale a fost emis Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr.3347/2011, prin care a fost aprobată competenţa de aprobare a deciziilor de declarare în inactivitate fiscală/reactivare, directorilor executivi ai direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene şi a municipiului Bucureşti, respective directorului general al Direcţiei generale de administrare a marilor contribuabili.
Prin acest act normativ a fost reglementată, în mod unitar, procedura şi competenţa de emitere a deciziilor de declarare în inactivitate/reactivare, astfel cum prevede art. 78^1 alin.(2) din Codul de procedură fiscală, atât pentru inactivitatea fiscală constatată de organele fiscale din cadrul activităţii de administrare fiscală, cât şi pentru cea constatată de organele fiscale din cadrul activităţii de inspecţie fiscală.
NU UITATI SA DATI UN LIKE SI PAGINII NOASTRE DE – CLICK AICI – SAU SA VA ABONATI LA NEWSLETTER – VEZI PARTEA DREAPTA LA SECTIUNEA „Aboneaza-te la insemnari”.
De asemenea, prin Hotărârea Guvernului nr. 520/2013, a fost modificată structura organizatorică a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
Potrivit art. 23 alin.(1) din acest act normativ, direcţiile generale regionale ale finanţelor publice se înfiinţează prin transformarea direcţiei generale a finanţelor publice a judeţului, respectiv a municipiului Bucureşti în care este stabilit sediul direcţiei generale regionale, prin fuziunea prin absorbţie a celorlalte direcţii generale ale finanţelor publice judeţene din aria de competenţă, care îşi pierd personalitatea juridică.
Având în vedere prevederile legale menţionate, este necesară unificarea şi modificarea procedurilor de aplicare a prevederilor art. 78^1 din Codul de procedură fiscală, precum şi a conţinutului formularelor, care reglementează fluxurile aplicabile atât pentru declararea de către organele fiscale a contribuabililor inactivi, cât şi cele pentru îndreptarea erorilor materiale şi pentru reactivarea contribuabililor declaraţi inactivi.
Prin prezentul proiect de ordin se propun următoarele:
a) stabilirea competenţei directorului general al direcţiei generale regionale a finanţelor publice sau al Direcţiei generale de administrare a marilor contribuabili, pentru aprobarea deciziilor de declarare în inactivitate/reactivare/îndreptarea erorii materiale, b) unificarea şi actualizarea procedurilor pentru declararea inactivităţii fiscale a contribuabililor, reactivarea acestora, îndreptarea erorilor materiale şi scoaterea din evidenţa contribuabililor declaraţi inactivi a contribuabililor radiaţi,
c) elaborarea procedurilor privind verificarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute la art. 78^1 alin. (1) lit. b) şi lit. c) şi alin. (3) lit. c) din Codul de procedură fiscală, d) actualizarea conţinutului formularelor aplicabile atât pentru declararea de către organele fiscale a contribuabililor inactivi, cât şi cele pentru îndreptarea erorilor material şi pentru reactivarea contribuabililor declaraţi inactivi.