Declaratia de înregistrare fiscală/Declaratia de mentiuni pentru persoanele fizice care desfăsoară activităti economice în mod independent sau exercită profesii libere – sau Formular 070 (OMFP 262/2007) – se completează si se depune de către persoanele fizice române sau străine care desfăsoară activităti economice în mod independent sau exercită profesii libere, în conformitate cu prevederile legale (modelul se afla la baza articolului).
Declaratia de înregistrare se completează cu ocazia primei înregistrări fiscale, de regulă cu ocazia înfiintării, iar declaratia de mentiuni se completează ori de câte ori se modifică datele declarate anterior.
Declaratia se depune direct sau prin împuternicit/ reprezentant fiscal la registratura organului fiscal competent ori la postă prin scrisoare recomandată, la termenele stabilite de legislatia în vigoare.
Organul fiscal competent este:
– pentru contribuabilii care se înregistrează direct sau prin imputernicit, organul fiscal în a cărui rază teritorială îsi are domiciliul fiscal contribuabilul;
– pentru contribuabilii care se înregistrează prin reprezentant fiscal, organul fiscal competent pentru administrarea persoanei impozabile care are calitatea de reprezentant fiscal.
Formularul se completează în două exemplare, înscriindu-se cu majuscule, citet si corect, toate datele prevăzute. Un exemplar se păstrează de contribuabil, iar celălalt exemplar se depune la organul fiscal competent.
INSTRUCTIUNI COMPLETARE:
A. FELUL DECLARATIEI
Se marchează cu „X” pct. 1 sau 2, după caz. Atentie – în cazul declaratiei de mentiuni se completează toate rubricile formularului cu datele valabile la momentul declarării, indiferent dacă acestea au mai fost declarate.
B. DATE DE IDENTIFICARE A CONTRIBUABILULUI
Rândul 1 – Cod numeric personal – Se completează de către contribuabilii care au înscris codul numeric personal în actul de identitate. În cazul în care declaratia este completată de către împuternicit/ reprezentant fiscal, se va înscrie codul numeric personal al contribuabilului pe care îl reprezintă.
Rândul 2 – Număr de identificare fiscală – Se completează ce către contribuabilii care detin număr de identificare fiscală. În cazul în care declaratia de mentiuni este completată de către imputernicit/reprezentant fiscal, se va înscrie numărul de identificare al contribuabilului pe care îl reprezintă.
Rândul 3 – Cod unic de înregistrare – Se completează de către contribuabilii care desfăsoară activităti economice în mod independent si se înregistrează la oficiul registrului comertului. Cazuistica:
– În cazul în care declaratia de mentiuni este completată de către împuternicit, se va înscrie codul unic de înregistrare al contribuabilului pe care îl reprezintă.
– În cazul în care declaratia de mentiuni este completată de reprezentantul fiscal, se va înscrie codul de înregistrare în scopuri de TVA atribuit reprezentantului fiscal ca mandatar al persoanei impozabile.
Rândul 4 – Cod de înregistrare fiscală – Nu se completează la înregistrarea initială. Cazuistica:
– În cazul în care declaratia de mentiuni este completată de către împuternicit, se va înscrie codul de înregistrare fiscală al contribuabilului pe care îl reprezintă.
– În cazul în care declaratia de mentiuni este completată de reprezentantul fiscal, se va înscrie codul de înregistrare în scopuri de TVA atribuit reprezentantului fiscal ca mandatar al persoanei impozabile.
Rândul 5 – Nume, initiala tatălui, prenume – Se înscriu datele de identificare ale persoanei fizice, după caz.
Rândul 6 – Denumire – Se completează cu denumirea contribuabilului care solicită înregistrarea fiscală sau care a fost înregistrat fiscal, în cazul în care s-a bifat căsuta 2 de la lit. A.
Rândul 7 – Date privind domiciliul persoanei fizice – Se înscrie adresa de domiciliu a contribuabilului.
Rândul 8 – Date privind sediul activitătii sau locul de desfăsurare efectivă a activitătii principale. Se completează, după caz, cu adresa sediului sau a locului de desfăsurare efectivă a activitătii principale.
Rândul 9 – se marchează cu „X”, în functie de situatia contribuabilului care se înregistrează.
C. ALTE DATE PRIVIND CONTRIBUABILUL
Rândul 1 – Cod CAEN al obiectului principal de activitate – Se înscrie codul CAEN al obiectului principal de activitate, astfel cum a fost declarat cu ocazia înfiintării sau a autorizării.
Rândul 2 – Felul activitătii
Rândul 2.1. – Activităti economice desfăsurate în mod independent –
Se completează numai în cazul în care s-a bifat căsuta 2 de la lit. A si se înscriu numărul, data si organul emitent al autorizatiei de functionare.
Rândul 2.2. Profesii libere – Se marchează cu „X”, în functie de tipul profesiei libere pe care contribuabilul o desfăsoară si se înscriu numărul, data si organul emitent al documentului de autorizare.
D. REPREZENTARE PRIN
Se marchează cu „X” în cazul în care în relatiile cu organul fiscal contribuabilul este reprezentat prin împuternicit/reprezentant fiscal si se înscriu numărul si data înregistrării la organul fiscal, de către împuternicit, a actului de împuternicire, în formă autentică si în conditiile prevăzute de lege, sau numărul si data înregistrării deciziei de aprobare a calitătii de reprezentant fiscal, după caz.
Date de identificare – Se completează cu datele de identificare ale împuternicitului/reprezentantului fiscal.
E. DATE PRIVIND VECTORUL FISCAL
Rândul 1 – Taxa pe valoarea adăugată – Se marchează cu „X” de către contribuabilii care solicită înregistrarea ca persoană impozabilă în scopuri de TVA.
La înfiintare
Rândul 1.1. – Se estimează cifra de afaceri pe care contribuabilul preconizează să o realizeze în perioada rămasă până la sfârsitul anului calendaristic, din operatiuni taxabile si/sau scutite cu drept de deducere, incluzând si operatiunile scutite fără drept de deducere prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. a), b), e) si 0 din Codul fiscal, dacă acestea nu sunt accesorii activitătii principale, cu exceptia următoarelor:
– livrările de active fixe corporale sau necorporale, astfel cum sunt definite la art. 1251 alin. (1) pct. 3 din Codul fiscal;
– livrările intracomunitare de mijloace de transport noi, scutite conform art. 143 alin. (2) lit. b) din Codul fiscal.
Rândul 1.2 – se marchează cu „X” în cazul contribuabililor care optează pentru aplicarea regimului normal de TVA, desi estimează că vor realiza o cifră de afaceri inferioară plafonului de scutire prevăzut la art. 152 alin. (1) din Codul fiscal, constituită din operatiuni taxabile si/sau scutite cu drept de deducere, incluzând si operatiunile scutite fără drept de deducere prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. a), b), e) si f) din Codul fiscal, dacă acestea nu sunt accesorii activitătii principale, cu exceptia următoarelor:
– livrările de active fixe corporale sau necorporale, astfel cum sunt definite la art. 1251 alin. (1) pct. 3 din Codul fiscal;
– livrările intracomunitare de mijloace de transport noi, scutite conform art. 143 alin. (2) lit. b) din Codul fiscal.
Plafonul de scutire prevăzut la art. 152 alin. (1) din Codul fiscal se determină proportional cu perioada rămasă de la înfiintare si până la sfârsitul anului, fractiunea de lună considerându-se o lună calendaristică întreagă.
Rândul 1.3. – se marchează cu „X” de către persoanele impozabile care realizează în exclusivitate operatiuni care nu dau drept de deducere a TVA-ului.
Rândul 1.4. – se marchează cu „X” în cazul contribuabililor care efectuează operatiuni în afara României care dau drept de deducere a TVA-ului, conform art. 145 alin. (2) lit. b) din Codul fiscal.
Rândul 1.5. se marchează cu „X” în cazul contribuabililor care optează pentru taxarea operatiunilor scutite, conform art. 141 alin. (3) din Codul fiscal.
Ulterior înregistrării fiscale
Rândurile 1.6-1.9 – se completează numai în cazul în care s-a bifat căsuta 2 de la lit. A.
Se marchează cu „X”, în functie de tipul înregistrării ca persoană impozabilă în scopuri de TVA: înregistrare prin depăsirea plafonului de scutire sau prin optiune.
Rândul 1.10 se completează în cazul în care s-a bifat căsuta 2 de la lit. A si numai dacă, ca urmare a stabilirii cifrei de afaceri realizate în anul precedent, se modifică perioadă fiscală.
Rândul 1.11. – Perioada fiscală – Se marchează cu „X” perioada fiscală valabilă la data solicitării înregistrării sau ulterior înregistrării în scopuri de TVA.
Persoana impozabilă care se înregistrează în cursul anului declară cu ocazia înregistrării cifra de afaceri pe care preconizează să o realizeze în perioada rămasă până la sfârsitul anului calendaristic. Dacă cifra de afaceri estimată nu depăseste plafonul prevăzut la art. 1561 alin. (2) din Codul fiscal, recalculat corespunzător numărului de luni rămase până la sfârsitul anului calendaristic, persoana impozabilă va depune deconturi trimestriale în anul înregistrării.
Persoanele fizice care au aplicat regimul special de scutire pentru întreprinderile mici si care se înregistrează în scopuri de TVA în cursul anului declară cu ocazia înregistrării cifra de afaceri realizată, recalculată în baza activitătii corespunzătoare unui an calendaristic întreg. Oacă această cifră depăseste plafonul prevăzut la art. 1561 alin. (2) din Codul fiscal, în anul respectiv, perioada fiscală va fi luna calendaristică. Dacă această cifră de afaceri recalculată nu depăseste plafonul prevăzut la art. 1561 alin. (2) din Codul fiscal, persoana impozabilă va utiliza trimestrul calandaristic ca perioadă fiscală.
În cazul în care contribuabilul foloseste ca perioadă fiscală semestrul sau anul calendaristic, se va înscrie numărul actului prin care organul fiscal a aprobat utilizarea acestei perioade fiscale.
Scoaterea din evidentă ca persoană impozabilă înregistrată în scopuri de TVA
Rândurile 1.12 si 1.13 se completează numai în cazul în care s-a bifat căsuta 2 de la lit. A. Se marchează cu „X”, în functie de tipul scoaterii din evidentă ca persoană impozabilă înregistrată în scopuri de TVA.
Data scoaterii din evidentă se stabileste conform prevederilor titlului VI „Taxa pe valoarea adăugată” din Codul fiscal.
Rândul 2. – Accize – Se marchează cu „X” de către contribuabilii care, la înregistrarea initială, conform legilor în vigoare, devin plătitori de accize.
Rândurile 2.1. si 2.2. – se marchează cu „X”, după caz, în functie de tipul modificării: luare în evidentă sau scoatere din evidentă, ulterior înregistrării fiscale, dacă s-a bifat căsuta 2 de la lit. A.
Atentie – Data solicitării scoaterii din evidentă ca plătitor de accize se completează numai cu o dată ulterioară celei de depunere a declaratiei de mentiuni.
Rândul 3. Impozit pe venitul din salarii si pe venituri asimilate salariilor
La înregistrarea initială se marchează cu „X” numai de contribuabilii care, potrivit legii, au obligatia să declare acest impozit.
Rândurile 3.1 si 3.2 se marchează cu „X”, după caz, în functie de tipul modificării: luare în evidentă sau scoatere din evidentă, ulterior înregistrării fiscale, dacă s-a bifat căsuta 2 de la lit. A.
Atentie – Data solicitării scoaterii din evidentă ca plătitor de impozit pe veniturile din salarii si pe venituri asimilate salariilor se completează numai cu o dată ulterioară celei de depunere a declaratiei de mentiuni.
Rândul 4. Contributia pentru asigurări sociale de sănătate
La înregistrarea initială se marchează cu „X” numai de contribuabilii care au obligatia să declare această contributie, potrivit Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătătii, cu modificările si completările ulterioare.
Rândurile 4.1 si 4.2 se marchează cu „X”, după caz, în functie de tipul modificării: luare în evidentă sau scoatere din evidentă, ulterior înregistrării fiscale, dacă s-a bifat căsuta 2 de la lit. A.
Data luării în evidentă sau scoaterii din evidentă se stabileste conform reglementărilor legale în materie.
Rândul 5. Contributia de asigurări pentru somaj
La înregistrarea initială se marchează cu „X” numai de contribuabilii care au obligatia să declare această contributie, potrivit Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru somaj si stimularea ocupării fortei de muncă, cu modificările si completările ulterioare.
Rândurile 5.1 si 5.2 se marchează cu „X”, după caz, în functie de tipul modificării: luare în evidentă sau scoatere din evidentă, ulterior înregistrării fiscale, dacă s-a bifat căsuta 2 de la lit. A.
Data luării în evidentă sau scoaterii din evidentă se stabileste conform reglementărilor legale în materie.
Rândul 6. Contributia de asigurare pentru accidente de muncă si boli profesionale
La înregistrarea initială se marchează cu „X” numai de contribuabilii care au obligatia să declare această contributie, potrivit Legii nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă si boli profesionale, cu modificările si completările ulterioare.
Rândurile 6.1 si 6.2 se marchează cu „X”, după caz, în functie de tipul modificării: luare în evidentă sau scoatere din evidentă, ulterior înregistrării fiscale, dacă s-a bifat căsuta 2 de la lit. A.
Data luării în evidentă sau scoaterii din evidentă se stabileste conform reglementărilor legale în materie.
Rândul 7. Contributia de asigurări sociale
La inregistrarea initială se marchează cu „X” numai de contribuabilii care au obligatia să declare această contributie, potrivit Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările si completările ulterioare.
Rândurile 7.1 si 7.2 se marchează cu „X”, după caz, în functie de tipul modificării: luare în evidentă sau scoatere din evidentă, ulterior înregistrării fiscale, dacă s-a bifat căsuta 2 de la lit. A.
Data luării în evidentă sau scoaterii din evidentă se stabileste conform reglementărilor legale în materie.
Rândul 8. Contributia la Fondul de garantare pentru plata creantelor salariale
La înregistrarea initială se marchează cu „X” numai de contribuabilii care au obligatia să declare această contributie, potrivit Legii nr. 200/2006 privind constituirea si utilizarea Fondului de garantare pentru plata creantelor salariale, cu modificările si completările ulterioare.
Rândurile 8.1 si 8.2 se marchează cu „X”, după caz, în functie de tipul modificării: luare în evidentă sau scoatere din evidentă, ulterior înregistrării fiscale, dacă s-a bifat căsuta 2 de la lit. A.
Data luării în evidentă sau scoaterii din evidentă se stabileste conform reglementărilor legale în materie.
Rândul 9. Contributia pentru concedii si indemnizatii
La înregistrarea initială se marchează cu „X” numai de contribuabilii care au obligatia să declare această contributie, potrivit Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile si indemnizatiile de asigurări sociale de sănătate, aprobată cu modificări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările si completările ulterioare.
Rândurile 9.1 si 9.2 se marchează cu „X”, după caz, în functie de tipul modificării: luare în evidentă sau scoatere din evidentă, ulterior înregistrării fiscale, dacă s-a bifat căsuta 2 de la lit. A.
Data luării în evidentă sau scoaterii din evidentă se stabileste conform reglementărilor legale în materie.
F. DATE PRIVIND STAREA CONTRIBUABILULUI
Rândul 1. Inactivitate temporară – Se completează în cazul în care se declară încetarea temporară a activitătii autorizate si se înscrie data la care activitatea contribuabilului a fost suspendată, respectiv reluată, după caz.
Rândul 2. Încetarea activitătii – Se înscrie data la care contribuabilul îsi încetează activitatea.
MODEL DECLARATIE – CLICK AICI
sursa instructiuni – dsclex.ro
[…] activităţi independente şi profesii libere trebuie să depună formularul 070 – model – „Declaraţie de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni pentru persoanele fizice […]
[…] Astfel, persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită activităţi încadrate la profesii libere, vor completa şi depune la organele fiscale formularul 070 “Declaraţie de înregistrare fiscală/ Declaraţie de menţiuni pentru persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere”- model . […]