AcasăReglementari contabileContracte de locaţiune - info oficial 2014 (procedura inregistrare, obligatii, completare, depunere)

Contracte de locaţiune – info oficial 2014 (procedura inregistrare, obligatii, completare, depunere)

Locaţiunea este contractul prin care o parte, numită locator, se obligă să asigure celeilalte părţi, numite locatar, folosinţa unui bun pentru o anumită perioadă, în schimbul unui preţ denumit chirie. Locaţiunea bunurilor imobile şi aceea a bunurilor mobile se numeşte închiriere, iar locaţiunea bunurilor agricole poartă denumirea de arendare.

Înregistrarea contractelor de locaţiune de către locatori, alţii decât persoanele fizice

Obligaţie

Potrivit prevederilor art. 1.798 din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil, republicată, cu modificările ulterioare, locatorii pot înregistra la organele fiscale competente din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală contractele de locaţiune pe care le încheie în calitate de locator atât cu persoane fizice, cât şi cu persoane juridice.

Organul fiscal competent este cel în a cărui evidenţă locatorul este înregistrat ca plătitor de impozite şi taxe.

Completare şi depunere

Pentru înregistrarea contractului de locaţiune, locatorul depune „Declaraţia de înregistrare a contractelor de locaţiune”, însoţită de contractul de locaţiune, în original şi copie.

Declaraţia se completează în două exemplare, din care originalul se depune la organul fiscal, iar copia se păstrează de locator.

Organul fiscal va certifica conformitatea copiei contractului de locaţiune cu originalul şi va restitui locatorului originalul.

În cazul în care locatorul depune declaraţia prin poştă, cu confirmare de primire, aceasta va fi însoţită de o copie legalizată de pe contractul de locaţiune.

Modificarea şi încetarea contractului de locaţiune pot fi înregistrate, de locator, la organul fiscal prin depunerea declaraţiei având bifată căsuţa „Modificare” sau „Încetare”, după caz, din formular, însoţită de documentele justificative.

Data înregistrării contractelor de locaţiune a modificărilor ulterioare şi a încetării acestora este data depunerii acestora la registratura organului fiscal sau data poştei, după caz.

În cazul contractelor de locaţiune/modificărilor ulterioare/încetării înregistrate direct la registratură, dovada înregistrării o constituie copia declaraţiei având înscrise numărul şi data înregistrării la organul fiscal.

Pentru contractele de locaţiune/modificări ulterioare/încetări transmise prin poştă, cu confirmare de primire, dovada înregistrării la organul fiscal o constituie copia declaraţiei însoţită de confirmarea de primire semnată de reprezentantul organului fiscal.

Declaraţia şi documentele depuse de locator se arhivează la dosarul fiscal al acestuia.

NU UITATI SA DATI UN LIKE SI PAGINII NOASTRE DE FACEBOOKCLICK AICI – SAU SA VA ABONATI LA NEWSLETTER – VEZI PARTEA DREAPTA LA SECTIUNEA „Aboneaza-te la insemnari”. NOU – ACUM AVEM SI UN GRUP PE FACEBOOKCLICK AICI, DAR SI O PAGINA DE GOOGLE PLUSCLICK AICI.

Înregistrarea contractelor de locaţiune de către locatorul persoană fizică

Obligaţie

Persoanele fizice care au calitatea de locator şi obţin venituri din cedarea folosinţei bunurilor din patrimoniul personal şi venituri din arendare au obligaţia înregistrării contractului între părţi potrivit art. 81 alin. (2) Cod Fiscal.

Organ fiscal competent este cel în a cărui rază teritorială:

– persoana fizică îşi are domiciliul, potrivit legii, sau adresa unde locuieşte efectiv, dacă aceasta este diferită de domiciliu – în cazul persoanelor fizice rezidente;
– se află bunul supus impunerii – în cazul persoanelor fizice nerezidente.

Completare şi depunere

Contribuabilii care obţin venituri din cedarea folosinţei bunurilor din patrimoniul personal şi venituri din arendare şi optează pentru determinarea venitului net, în sistem real, depun la organul fiscal contractul de locaţiune, în original şi copie, în termen de 15 zile de la încheierea acestuia, odată cu Declaraţia privind venitul estimat/norma de venit, formular 220.

Organul fiscal va certifica conformitatea copiei cu originalul şi va restitui locatorului originalul. În cazul în care locatorul depune declaraţia prin poştă, cu confirmare de primire, aceasta va fi însoţită de o copie legalizată de pe contractul de locaţiune.

Data înregistrării contractelor de locaţiune este data depunerii acestora la registratura organului fiscal sau data poştei, după caz.

Pentru contractele de locaţiune înregistrate direct la registratura organului fiscal, dovada înregistrării o constituie copia declaraţiei având înscrise numărul şi data înregistrării la organul fiscal.

În cazul contractelor de locaţiune transmise prin poştă, cu confirmare de primire, dovada înregistrării la organul fiscal o constituie copia declaraţiei însoţită de confirmarea de primire semnată de reprezentantul organului fiscal competent.

Declaraţia şi documentele depuse de locator se arhivează la dosarul fiscal al acestuia.

Important! Pentru contribuabilii care obţin venituri din arendare pentru care impunerea este finală sunt aplicabile prevederile privind înregistrarea contractelor de locaţiune de către locatori, alţii decât persoanele fizice

Alte precizări

Organul fiscal va organiza evidenţa contractelor de locaţiune într-un Registru al contractelor de locaţiune, care se conduce informatizat, potrivit modelului prevăzut în anexa care face parte integrantă din procedură.

Înregistrarea în Registrul contractelor de locaţiune se efectuează în maximum 5 zile de la data depunerii contractelor.

Baza legală: – Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.985/2012 privind aprobarea Procedurii de înregistrare a contractelor de fiducie, a Procedurii de înregistrare a contractelor de locaţiune, precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 16/9.01.2013.

Sursa – www.finantevalcea.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -
- Advertisement -
error: Conținutul este protejat !!