In Monitorul Oficial nr. 733 din 7 octombrie 2014 a fost publicat Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3001 din 1 octombrie 2014 – pentru modificarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3.582/2013 privind organizarea activităţii de administrare a contribuabililor mijlocii, motiv pentru care va supunem atentiei textul integral al acestuia.
Speram sa va fie de folos.
Având în vedere prevederile art. 33 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 11 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu modificările ulterioare,
preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală emite următorul ordin:
ART. I
Alineatul (2) al articolului 2 din Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3.582/2013 privind organizarea activităţii de administrare a contribuabililor mijlocii, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 728 din 26 noiembrie 2013, se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(2) Sediile secundare ale contribuabililor mijlocii sunt administrate de administraţiile judeţene ale finanţelor publice şi de Direcţia generală regională a finanţelor publice Bucureşti, prin Administraţia fiscală pentru contribuabilii mijlocii, după caz, în a căror rază teritorială îşi are domiciliul fiscal contribuabilul care le-a înfiinţat.”
NU UITATI SA DATI UN LIKE SI PAGINII NOASTRE DE FACEBOOK – CLICK AICI – SAU SA VA ABONATI LA NEWSLETTER – VEZI PARTEA DREAPTA LA SECTIUNEA „Aboneaza-te la insemnari”. NOU – ACUM AVEM SI UN GRUP PE FACEBOOK – CLICK AICI, DAR SI O PAGINA DE GOOGLE PLUS – CLICK AICI.
ART. II
Direcţia generală de reglementare a colectării creanţelor bugetare, Direcţia generală proceduri pentru administrarea veniturilor, Direcţia generală de planificare, monitorizare şi sinteză, Direcţia generală de administrare a marilor contribuabili, Direcţia generală de tehnologia informaţiei, Direcţia generală regională a finanţelor publice Bucureşti, administraţiile judeţene ale finanţelor publice, precum şi administraţiile finanţelor publice implicate vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
ART. III
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,
Gelu Ştefan Diaconu
Bucureşti, 1 octombrie 2014.
Nr. 3.001.