Potrivit OMFP 65/2015, bilantul/situatiile financiare la 31.12.2014 pot fi semnate numai de persoanele abilitate potrivit legii:
– directorul economic, contabilul-sef sau alta persoana imputernicita sa indeplineasca aceasta functie (potrivit legii);
– persoane fizice sau juridice, autorizate potrivit legii, membre ale CECCAR
Situaţiile financiare anuale se semnează şi de către administratorul sau persoana care are obligaţia gestionării entităţii.
Situaţiile financiare anuale simplificate pentru exerciţiul financiar încheiat la 31 decembrie 2014 – se întocmesc şi se semnează de către persoanele care organizează şi conduc contabilitatea entităţilor, potrivit legii, dar şi de către administratorul sau persoana care are obligaţia gestionării entităţii.
Raportările contabile anuale la 31 decembrie 2014 – se semnează de persoanele abilitate, potrivit legii să semneze situaţiile financiare anuale, dar si de către administratorul sau persoana care are obligaţia gestionării entităţii.
NU UITATI SA DATI UN LIKE SI PAGINII NOASTRE DE FACEBOOK – CLICK AICI – SAU SA VA ABONATI LA NEWSLETTER – VEZI PARTEA DREAPTA LA SECTIUNEA „Aboneaza-te la insemnari”. NOU – ACUM AVEM SI UN GRUP PE FACEBOOK – CLICK AICI, DAR SI O PAGINA DE GOOGLE PLUS – CLICK AICI.
Procedura semnării situaţiilor financiare este corelată cu modul de organizare a contabilităţii la nivelul operatorului economic, fapt pentru care amintim câteva aspecte:
– răspunderea pentru organizarea şi conducerea contabilităţii la persoanele prevăzute mai sus, revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligaţia gestionării unităţii respective.
– contabilitatea se organizează şi se conduce, de regulă, în compartimente distincte, conduse de către directorul economic, contabilul-şef sau altă persoană împuternicită să îndeplinească această funcţie. Aceste persoane trebuie să aibă studii economice superioare;
– contabilitatea poate fi organizată şi condusă pe bază de contracte de prestări de servicii în domeniul contabilităţii, încheiate cu persoane fizice sau juridice, autorizate potrivit legii, membre ale CECCAR;
– răspunderea pentru aplicarea necorespunzătoare a reglementărilor contabile revine directorului economic, contabilului-şef sau altei persoane împuternicite să îndeplinească această funcţie, împreună cu personalul din subordine. În cazul în care contabilitatea este condusă pe bază de contract de prestări de servicii, încheiat cu persoane fizice sau juridice, autorizate potrivit legii, membre ale CECCAR, răspunderea pentru conducerea contabilităţii revine acestora, potrivit legii şi prevederilor contractuale.
ALTE ARTICOLE UTILE PE TEMA BILANTULUI ANUAL LA 2014:
– Termen depunere bilanț la 31.12.2014 – în anul fiscal 2015 (situații financiare/raportări contabile) – CLICK AICI
– Declarație în conformitate cu prevederile art. 30 din Legea contabilității nr. 82/1991 – model pentru dosar bilanț 2014 – click aici
– Noile reglementări contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate – click aici
– Bilanț anual la 31.12.2014 – actualizare la PDF-ul inteligent necesar generarii – click aici
– Neîntocmirea, nesemnarea şi nedepunerea în termenul legal a bilanțului anual pentru 2014 – sancțiuni, amenzi (2015) – CLICK AICI
– Raport administrator pentru bilanț/situații financiare la 31.12.2014 – model 2015 – CLICK AICI
ONG-URI – DOCUMENTE UTILE PE TEMA BILANTULUI ANUAL LA 2014:
– PDF-ul necesar generarii bilantului la 31.12.2014 pentru ONG-uri a fost publicat pe site-ul ANAF – CLICK AICI
– Bilanț ONG la 31.12.2014 (asociație, fundație, federație) – termen limita de depunere (info) – click aici
[…] – Termen depunere bilanț la 31.12.2014 – în anul fiscal 2015 (situații financiare/raportări contabile) – CLICK AICI – Declarație în conformitate cu prevederile art. 30 din Legea contabilității nr. 82/1991 – model pentru dosar bilanț 2014 – click aici – Noile reglementări contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate – click aici – Bilanț anual la 31.12.2014 – actualizare la PDF-ul inteligent necesar generarii – click aici – Neîntocmirea, nesemnarea şi nedepunerea în termenul legal a bilanțului anual pentru 2014 – sancțiuni, amenzi (2015) – CLICK AICI – Raport administrator pentru bilanț/situații financiare la 31.12.2014 – model 2015 – CLICK AICI – Bilanț (situații financiare) la 31.12.2014 – cine poate aplica semnătura pe acesta/ea (info 2015) – CLICK AICI […]
[…] financiare) la 31.12.2014 – cine poate aplica semnătura pe acesta/ea (info 2015) – CLICK AICI – “Nota explicativă nr. 1″ – necesară la dosar bilanț 31.12.2014 (model 2015) – […]
[…] financiare) la 31.12.2014 – cine poate aplica semnătura pe acesta/ea (info 2015) – CLICK AICI – Bilanț 31.12.2014 – model “Propunere de distribuire a profitului realizat (acoperire a […]

[…] financiare) la 31.12.2014 – cine poate aplica semnătura pe acesta/ea (info 2015) – CLICK AICI – “Nota explicativă nr. 1″ – necesară la dosar bilanț 31.12.2014 (model 2015) […]