AcasăCECCARApel CECCAR - pentru amendarea proiectului Codului de procedură fiscală

Apel CECCAR – pentru amendarea proiectului Codului de procedură fiscală

Va supunem atentiei – via CECCAR BihorAPELUL CECCAR prin care se solicită amendarea proiectului Codului de procedură fiscală aprobat de Guvern în ședința din 25.03.2015, aflat în procedură parlamentară la Senat, în sensul eliminării dispozițiilor relative la obligația experţilor contabili de a informa zilnic ANAF cu privire la operațiunile în lei sau valută, despre care au luat cunoștință cu ocazia desfășurării activității, a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 5.000 Euro.

CECCAR solicită eliminarea acestor prevederi care încalcă grav secretul profesional deoarece obligația de raportare către ANAF a operațiunilor care depășesc un anumit plafon valoric transformă expertii contabili în agenți administrativi și știrbește grav independența profesională a expertului contabil. Prevederile art. 67 din proiectul susmenționat precizează că legea fiscală recunoaște dreptul expertului contabil si contabilului autorizat de a refuza furnizarea de informații către organul fiscal, cu privire la datele de care a luat cunoștință în exercitarea activității sale profesionale.

În mod contradictoriu, art. 62 din același proiect impune expertilor contabili, precum si altor profesii libere, obligația de a raporta operațiunile de peste 5.000 de euro sau echivalentul acestei sume, despre care au luat cunoștință, inclusiv pe cele sub acest plafon valoric care sunt mai multe și „par a avea o legătură între ele”. Această prevedere este inacceptabilă și este de natură să genereze abuzuri, inclusiv sub forma unor presiuni ce afectează grav secretul profesional al expertilor contabili si contabililor autorizati – singurul criteriu care garantează, prin conștiința profesională, confidențialitatea informațiilor de care a luat cunoștință expertul contabil, confidențialitate ce constituie temeiul încrederii în profesia de expert contabil si contabil autorizat.

NU UITATI SA DATI UN LIKE SI PAGINII NOASTRE DE FACEBOOKCLICK AICI – SAU SA VA ABONATI LA NEWSLETTER – VEZI PARTEA DREAPTA LA SECTIUNEA „Aboneaza-te la insemnari”. NOU – ACUM AVEM SI UN GRUP PE FACEBOOKCLICK AICI, DAR SI O PAGINA DE GOOGLE PLUSCLICK AICI.

Confidentialitatea, principiu important in codul Etic al profesionistilor contabili, precum si secretul profesional reprezinta garanții ale profesiei legale de expert contabil si de contabil autorizat fiind sunt grav afectate de modificarile propuse in proiect. Potrivit art. 62 din proiect:

„(1) Entitățile prevăzute la art. 10 lit. b) – k) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, precum și cele care realizează transferuri electronice de numerar, sunt obligate să transmită organului fiscal central, zilnic, operațiunile în lei sau în valută despre care au luat cunoștință cu ocazia desfășurării activității, a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 5.000 euro, indiferent dacă tranzacția se realizează prin una sau mai multe operațiuni ce par a avea o legătură între ele. Prin operațiuni ce par a avea o legătură între ele se înțelege operațiunile aferente unei singure tranzacții decurgând dintr-un singur contract sau înțelegere de orice natură între aceleași părți a căror valoare este fragmentată în tranșe mai mici de 5.000 euro ori echivalentul în lei, atunci când acestea sunt efectuate în cursul aceleiași zile.

(2) Conținutul informațiilor, standardul de transmitere, tipurile de informații în legătură cu operațiunile și soldurile aferente conturilor bancare, precum și procedura de transmitere a informațiilor prevăzute la art. 61 și în prezentul articol se aprobă prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală.”

CECCAR nu acceptă să raporteze zilnic informații organelor fiscale, în formatul, cu conținutul și detaliile pe care le va stabili Președintele ANAF, prin norme infraparlamentare, pe baza unei norme de atribuire de competență într-un domeniu ce vizează activități care țin de domeniul vieții private a clienților ori de secretul comercial al afacerilor, cu încălcarea flagrantă a dispozițiilor legale specifice privind secretul profesional.

Precizam că în dreptul comunitar și internațional, principiul confidențialității și al secretului profesional al expertului contabil este recunoscut ca având un rol fundamental în derularea afacerilor si in desfasurarea activitatii de expertiza contabila si contabilitate fiind integrate si in codul etic al profesionistilor contabili la nivel national si international.

În consecință, este imperios necesară eliminarea din categoria celor obligați de a face astfel de raportări a expertilor contabili, si a altor profesii libere, care altfel sunt puși în situația de a furniza informații în privința clienților cu privire la date despre care au luat cunoștință în exercitarea activității lor.

In acest sens, solicitam ajustarea proiecul de modificare al Codului de Procedura Fiscala, aprobat de Guvern în ședința din 25.03.2015, aflat în procedură parlamentară la Senat, în sensul eliminării dispozițiilor privind obligația expertilor contabili si a contabililor autorizati, precum si a altor profesii libere, de a informa zilnic ANAF cu privire la operațiunile în lei sau valută, despre care au luat cunoștință cu ocazia desfășurării activității, a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 5.000 euro deoarece sunt contrare reglementarilor cu privire la principiul confidentialitatii si obligativitatea mentinerii secretului profesional.

2 COMENTARII

  1. Nu va e rusine ? Dar de supraimpozitarea microintreprinderilor nu spuneti nimic ? Dar de taxele voastre nesimtite pe care le percepeti nu spuneti nimic ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -
- Advertisement -
error: Conținutul este protejat !!