Va informam pe aceasta cale ca in Monitorul Oficial, Partea I nr. 700 din 17 septembrie 2015 a fost publicat Ordinul Ministerului Finanţelor Publice nr. 1113/2015 din 14 septembrie 2015 – pentru completarea Normelor metodologice privind utilizarea şi completarea ordinului de plată pentru Trezoreria Statului (OPT), aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 246/2005.
Iata si textul integral al acestuia.
În temeiul prevederilor art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul finanţelor publice emite următorul ordin:
Art. I. – La articolul 5 din Normele metodologice privind utilizarea şi completarea ordinului de plată pentru Trezoreria Statului (OPT), aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 246/2005, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 206 din 10 martie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, după litera s) se introduce o nouă literă, litera ş), cu următorul cuprins:
NU UITATI SA DATI UN LIKE SI PAGINII NOASTRE DE FACEBOOK – CLICK AICI – SAU SA VA ABONATI LA NEWSLETTER – VEZI PARTEA DREAPTA LA SECTIUNEA „Aboneaza-te la insemnari”. NOU – ACUM AVEM SI UN GRUP PE FACEBOOK – CLICK AICI, DAR SI O PAGINA DE GOOGLE PLUS – CLICK AICI.
” ş) în rubrica «Semnătura plătitorului şi ştampila», persoanele autorizate din cadrul instituţiilor publice care dispun plăţi din conturile deschise la Trezoreria Statului semnează şi aplică amprenta ştampilei conform fişelor cu specimenele de semnături depuse la unităţile Trezoreriei Statului. Plătitorii prevăzuţi la art. V din Ordonanţa Guvernului nr. 17/2015 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare şi modificarea şi completarea unor acte normative, semnează ordinul de plată pentru Trezoreria Statului (OPT) conform fişelor cu specimenele de semnături depuse la unităţile Trezoreriei Statului, fără a aplica amprenta ştampilei pe documentul de plată prezentat la unităţile Trezoreriei Statului.”
Art. II. – Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul finanţelor publice,
Eugen Orlando Teodorovici
Bucureşti, 14 septembrie 2015.
Nr. 1.113.