AcasăCECCARFacilităţi acordate membrilor care respectă termenele legale pentru îndeplinirea obligaţiilor faţă de...

Facilităţi acordate membrilor care respectă termenele legale pentru îndeplinirea obligaţiilor faţă de CECCAR

În vederea stimulării dezvoltării profesiei de expert contabil şi contabil autorizat precum şi pentru întărirea disciplinei financiare în rândul membrilor, Consiliul Superior al Corpului a aprobat unele facilităţi acordate membrilor care respectă termenele legale în vigoare pentru obţinerea vizei de exercitare a profesiei, după cum urmează:

1. Reducerea taxelor anuale pentru cursurile privind dezvoltarea profesională continuă, astfel:

– De la 400 lei la 300 lei pentru experţi contabili
– De la 320 lei la 220 lei pentru contabili autorizaţi

cu condiţia ca acestea să fie plătite integral până la data de 31 martie a fiecărui an.

2. Pentru membrii Corpului care plătesc taxele pentru organizarea cursurilor după data de 31 martie, acestea rămân neschimbate (400 de lei pentru experţi contabili, 320 de lei pentru contabili autorizaţi.)

3. Noile taxe pentru organizarea cursurilor se includ în cotizaţiile fixe datorate de membrii Corpului persoane fizice.

4. Reducerea cotizaţiei variabile de la 1,2% la 1% din veniturile realizate, dacă este achitată integral până la data de 31 martie a fiecărui an pentru veniturile realizate în anul anterior şi respectiv dacă este achitată în avans până la data de 31 august pentru veniturile realizate în semestrul I a anului curent.

5. Pentru membrii Corpului care achită cotizaţia variabila dupa data de 31 martie a fiecărui an pentru veniturile realizate în anul anterior şi respectiv după data de 31 august pentru veniturile realizate în semestrul I a anului curent acesta rămâne 1,2% din veniturile realizate.

Măsuri pentru dezvoltarea profesiei

1. Măsuri pentru încurajarea formelor superioare de exercitare a profesiei

o Pentru stimularea operaţiunilor de concentrare se stabilesc următoarele măsuri:

2. Reducerea cu 50% a cotizaţiei variabile datorată pentru primul an de activitate de către societatea de expertiză contabilă sau de contabilitate înfiinţată prin fuziunea a două societăţi de expertiză contabilă sau de contabilitate şi care are cel puţin 10 angajaţi cu contracte legale potrivit legislaşiei muncii.
3. Pentru grupurile sau hoding-urile formate prin asocierea a două sau mai multe societăţi de expertiză contabilă şi/sau de contabilitate şi care sunt înregistrate potrivit legii :
• Reducerea cu 10% a cotizaţiilor fixe şi variabile datorate de societăţile din grup (holding) pe toată perioada cât fac parte din grup (holding).
• Scutirea de la plata cotizaţiei variabile de către grupul (holding-ul) creat prin asocierea a două sau mai multe societăţi de expertiză contabilă sau de contabilitate membre ale Corpului.

o Măsuri pentru stimularea exercitării profesiei în societăţi de expertiză contabilă sau de contabilitate :

1. Scutirea de la plata cotizaţiei variabile în primul an de activitate, pentru societăţile de expertiză contabilă şi de contabilitate înfiinţate.
2. Reducerea cu 10% a cotizaţiei variabile pentru societăţile de expertiză contabilă şi de contabilitate care au un număr de 3 – 6 angajaţi cu contracte potrivit legislatiei muncii.
3. Reducerea cu 15% a cotizaţiei variabile pentru societăţile de expertiză contabilă şi de contabilitate care au un număr de 7 – 10 angajaţi cu contracte potrivit legislatiei muncii.
4. Reducerea cu 20% a cotizaţiei variabile pentru societăţile de expertiză contabilă şi de contabilitate care au un număr de 11 – 20 angajaţi cu contracte potrivit legislatiei muncii.
5. Reducerea cu 25% a cotizaţiei variabile pentru societăţile de expertiză contabilă şi de contabilitate care au un număr de peste 20 angajaţi cu contracte potrivit legislatiei muncii.
6. Reducerea cu 50% a cotizaţiei fixe datorate de experţii contabili şi contabilii autorizaţi care au calitatea de asociaţi, acţionari şi/sau angajaţi cu contracte potrivit legislaţiei muncii, în cadrul societăţilor de expertiză contabilă/contabilitate, membre ale Corpului, şi care nu desfăşoară activităţi individuale (pe cont propriu).

Nota :
– primul an de activitate – se înţelege anul în care are loc înregistrarea la Registrul Comerţului , dacă aceasta a avut loc în perioada 1 ianuarie – 30 iunie ;
– anul următor înregistrării dacă aceasta a avut loc după 1 iulie a anului de înregistrare.
Grupul sau Holding-ul de societăţi membre C.E.C.C.A.R. au semnificaţia stabilită prin legislaţia în vigoare, cu precizarea că din Grup pot face parte şi societăţi ale altor profesii (avocaţi, IT, UNEVAR şi UNPIR) şi trebuie înregistrat în evidenţele Corpului.

Angajaţii cu contracte potrivit legislaţiei muncii – se înţeleg contracte cu durată normală de lucru.

2. Măsuri pentru stimularea tinerilor profesionişti contabili

Tinerii profesionişti contabili membri C.E.C.C.A.R. beneficiază în primii doi ani de la data înregistrării în Tabloul Corpului de următoarele facilităţi :
1. Scutirea de la plata taxelor pentru cursurile organizate în cadrul Programului naţional de dezvoltare profesională continuă.
2. Scutirea de la plata cotizaţiei variabile.

Facilităţi acordate membrilor filialei care suferă de boli cronice

Cotizaţia fixă se stabileşte la valoarea de 150 de lei pe an; cotizaţia variabilă se va determina, datora şi achita, numai dacă veniturile anuale realizate depăşesc suma de 9.000 lei, iar tarifele privind orele de pregătire profesională se reduc cu 50%.
În situaţia în care membrul filialei solicitant îşi desfăşoară activitatea exclusiv printr-o societate membră a Corpului, şi nu realizează venituri în nume propriu, va fi scutit de plata cotizaţiei fixe aferentă personei fizice.
Aceste facilităţi se acordă pe perioade de până la un an, în baza unei solicitări scrise, însoţită de actul medical care să ateste starea de sănătate a solicitantului, ce va fi supusă aprobării Consiliului Filialei Bihor.

Sursa (cu multumiri) – CECCAR Bihor

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -
- Advertisement -
error: Conținutul este protejat !!