Separat de instrumentarea marilor cazuri de evaziune fiscalã, pe fondul creșterii cererii și a consumului de bunuri și servicii din perioada următoare, conducerea DGAF a dispus intensificarea controalelor operative începând cu 6 iunie a.c., pentru a preveni fenomene circumscrise economiei subterane, evaziunii fiscale, indisciplinei financiare, neconformării la declararea și plata obligațiilor fiscale .
Astfel, direcțiile regionale antifraudă de la nivelul întregii țări vor documenta și organiza acțiuni de monitorizare si control antifraudă operative, care vor viza următoarele sectoare:
· domeniul recoltării cerealelor, morăritului și panificației
· centre comerciale angro din zone cu risc fiscal și cu activitate semnificativă,
· restaurante, baruri, cluburi
· zone cu aglomerare de comercianți en-detail cu risc fiscal ridicat
· prestări de servicii direct către populație: turistice/agrement, sportive/medicale de estetică/întreținere, întreținere și reparații auto
· livrări de bunuri cu amănuntul către populație: agroalimentare, îmbrăcăminte și încălțăminte, menaj, materiale de construcții, jucării, electrice.
NU UITATI SA DATI UN LIKE SI PAGINII NOASTRE DE FACEBOOK – CLICK AICI – SAU SA VA ABONATI LA NEWSLETTER – VEZI PARTEA DREAPTA LA SECTIUNEA „Aboneaza-te la insemnari”. NOU – ACUM AVEM SI UN GRUP PE FACEBOOK – CLICK AICI, DAR SI O PAGINA DE GOOGLE PLUS – CLICK AICI.
Acțiunile de monitorizare și control vor fi efectuate inclusiv în zile de sâmbată și duminică, în funcție de specificul activităților comerciale vizate.
Înainte de desfășurarea controlului, vor exista activități de documentare la fața locului și de analiză a informațiilor din bazele de date disponibile, dar și din surse externe deschise, în vederea identificării principalelor zone cu volum ridicat al comerțului și nivel scăzut de fiscalizare a veniturilor.
În pregătirea acțiunilor de control, vor fi valorificate petițiile/sesizările și informațiile disponibile în bazele de date cu privire la valoarea plăților în trezorerie.
În selectarea agenților economici ce vor fi controlați vor fi avute în vedere inclusiv informațiile obținute în contextul operațiunilor Cristal, Venus, Hermes, Helios.
Totodată, componenta de pregătire a controlului va include furnizarea către echipele operative de control a informațiilor relevante de risc, precum: situații de consemn la frontieră, tranzacții cu risc fiscal, antecedente contravenționale, sesizări penale.
Sursa – Direcţia Generală Antifraudă Fiscală – România (Facebook)