Potrivit prevederilor OUG nr. 34/2009, începând cu data de 1 mai 2009, TVA aferentă achiziţiilor de vehicule rutiere motorizate care sunt destinate exclusiv pentru transportul rutier de persoane, cu greutate maximă autorizată de până la 3.500 kg şi care nu au mai mult de 9 scaune de pasageri, inclusiv scaunul şoferului, nu se deduce. Trebuie avut in vedere ca intră în categoria vehiculelor rutiere la achiziţia cărora nu se deduce TVA vehiculele care, potrivit prevederilor OUG nr. 109/2005 privind transporturile rutiere, prin construcţia şi din echiparea lor rezultă că sunt destinate exclusiv pentru transportul de persoane.
Iata în continuare monografia contabilă cu privire la înregistrările generate ca urmare a aplicării limitărilor speciale ale dreptului de deducere pentru achiziţiile de vehicule prevăzute la art. 145 indice 1 din Codul Fiscal:
– În cazul achiziţiilor intracomunitare de vehicule, dacă TVA este integral nedeductibilă rezultă că aceasta este în totalitate o taxă nerecuperabilă şi devine parte a costului de achiziţie. Pentru a reflecta în contabilitate această operaţiune se efectuează următoarele înregistrări contabile:
a) dacă TVA devine exigibilă în aceeaşi lună în care se efectuează şi recepţia vehiculului:
– se înregistrează TVA ca taxa colectată şi taxă deductibilă: 4426 = 4427
– şi concomitent, se trece TVA nerecuperabilă în costul de achiziţie al vehiculului la data recepţiei acestuia: 213 = 4426
b) dacă exigibilitatea TVA pentru achiziţia intracomunitară şi recepţia vehiculului au loc în luni diferite:
b1) înregistrări care se efectuează în luna în care a intervenit exigibilitatea achiziţiei intracomunitare:
– se înregistrează TVA ca taxa colectată şi taxă deductibilă: 4426 = 4427
– şi concomitent, se înregistrează TVA nerecuperabilă în costul de achiziţie al vehiculului: 231 = 4426
b2) – înregistrarea în luna în care are loc recepţia bunului (ulterior lunii în care a fost declarată achiziţia intracomunitară), în costul de achiziţie a sumei înregistrate anterior în contul 231 „Imobilizări corporale în curs de execuţie”: 213 = 231
În cazul importurilor de vehicule, dacă TVA este integral nedeductibilă rezultă că aceasta este în totalitate o taxă nerecuperabilă şi devine parte a costului de achiziţie. Pentru a reflecta în contabilitate această operaţiune se efectuează următoarele înregistrări contabile:
– plata TVA – 4426 = 512
– şi concomitent – 213 = 404 si 4426 = 404
– Pentru achiziţiile din ţară de vehicule, TVA va face parte din costul de achiziţie numai dacă taxa a fost integral nedeductibilă. Pentru operaţiunile de leasing, având în vedere tratamentul fiscal din punct de vedere al TVA diferit faţă de tratamentul contabil şi cel al impozitului pe profit, se va considera că pentru bunurile achiziţionate în baza unui contract de leasing TVA nu a fost integral nedeductibilă şi nu va face parte din costul de achiziţie al vehiculului.
Baza legală:
– OUG nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 249/2009;
– OMFP nr. 1.752/2005 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.080 bis/2005.
Sursa info – finantevalcea.ro