AcasăNewsObligaţiile şi sancţiunile aplicate lichidatorilor numiți în conformitate cu prevederile Legii societăților...

Obligaţiile şi sancţiunile aplicate lichidatorilor numiți în conformitate cu prevederile Legii societăților nr. 31/1990

In cel mult un an de la data înregistrării în registrul comerțului a mențiunii de dizolvare a unei societăţi trebuie finalizată şi lichidarea acesteia, termenul putând fi prelungit cu încă un an, la cererea lichidatorului, dar nu mai mult de două ori, conform articolului 260 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Lichidatorii vor fi numiți în cel mult 60 de zile de la înregistrarea în registrul comerțului a mențiunii de dizolvare, în condițiile prevăzute de lege pentru fiecare formă juridică în parte.

Termene obligatorii pentru lichidatori:

– în termen de 60 de zile de la numire, lichidatorul trebuie să depună la oficiul registrului comerţului, pentru menţionare în registrul comerţului, un raport privind situaţia economică a societăţii. Dacă, potrivit raportului, debitorul îndeplineşte condiţiile pentru deschiderea procedurii simplificate de insolvenţă, lichidatorul are obligaţia de a solicita deschiderea acestei proceduri în termen de 15 zile de la data depunerii raportului;

Atenție! Nerespectarea obligaţiei de depunere a raportului prevăzut mai sus constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 50 lei la 100 lei. Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se realizează, din oficiu sau la sesizarea oricărei părţi interesate, de către persoana competentă cu soluţionarea cererilor de înregistrare în registrul comerţului. Sancţiunea se aplică şi lichidatorului care nu introduce cererea de deschidere a procedurii de faliment în termenul ante-menționat.

NU UITATI SA DATI UN LIKE SI PAGINII NOASTRE DE FACEBOOKCLICK AICI – SAU SA VA ABONATI LA NEWSLETTER – VEZI PARTEA DREAPTA LA SECTIUNEA „Aboneaza-te la insemnari”. NOU – ACUM AVEM SI UN GRUP PE FACEBOOKCLICK AICI, DAR SI O PAGINA DE GOOGLE PLUSCLICK AICI.

– în termen de 15 zile de la terminarea lichidării, lichidatorii vor depune la registrul comerţului cererea de radiere a societăţii din registrul comerţului, pe baza raportului final de lichidare şi a situaţiilor financiare de lichidare prin care se prezintă situaţia patrimoniului, a creanţelor şi repartizarea activelor rămase.

Atenţie! Nerespectarea acestei obligații atrage sancţiunea unei amenzi de 20 lei pe zi de întârziere, care va fi aplicată, din oficiu sau la sesizarea oricărei părţi interesate, de către persoana competentă cu soluţionarea cererilor de înregistrare în registrul comerţului. Rezoluţia prin care se dispune radierea societăţii din registrul comerţului se publică pe pagina de internet a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului şi pe portalul de servicii on-line al acestuia.

Legislaţia aplicabilă – Legea nr. 31/1990 – Legea societăţilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare

Sursa – onrc.ro

„CabinetExpert.ro foloseste, dar va si recomanda cu incredere – cel mai bun program de facturare, gestiune si contabilitate primara – Smart Bill

LĂSAȚI UN MESAJ

Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -
- Advertisement -
error: Conținutul este protejat !!