AcasăNewsMFP - motivarea impozitării contractelor part-time ca și în cazul contractelor full-time

MFP – motivarea impozitării contractelor part-time ca și în cazul contractelor full-time

Dupa cum stiti, sambata am publicat stirea cu privire la aparitia pe site-ul oficial al MFP a unui proiect de Ordonanta de Guvern pentru modificarea Codului Fiscal – proiect ce isi propune urmatoarele – pentru contractele individuale de muncă cu timp PARȚIAL – se vor plăti contribuțiile sociale la nivelul unui CIM cu norma ÎNTREAGĂ .

Astazi va supunem atentiei si motivarea acestei masuri – extrasa din „Nota de fundamentare” a proiectului de act normativ.

Potrivit MFP – in prezent, baza lunară de calcul al contribuțiilor sociale obligatorii datorate de angajatori sau persoanele asimilate acestora, o reprezintă suma câstigurilor brute din salarii sau asimilate salariilor realizate de persoanele fizice, asupra cărora se datorează contribuţiile sociale individuale.

Ca urmare, pentru veniturile realizate în baza contractelor individuale de muncă cu normă întreagă sau cu timp parțial, inclusiv în cazul celor care prevăd plata în acord, al căror nivel este sub nivelul salariului minim brut pe țară garantat în plată, venitul luat în calcul la determinarea bazei lunare de calcul al contribuțiilor sociale datorate de angajatori sau persoanele asimilate acestora, este venitul realizat, chiar dacă acesta este sub nivelul salariului minim.

Citeste aici, modifiarile propuse de MFP (impozitare CIM part-time la nivel salariu minim) – stire publicata de noi sambata (15.07.2017) – click aici

Din analiza evoluției numărului contractelor de muncă cu timp parțial, se constată faptul că, în perioada 2012-2016, numărul contractelor de muncă cu timp parţial înregistrate la Inspecţia muncii a avut o evoluţie ascendentă. La 31 decembrie 2016 numărul lor a ajuns la 1.129.663 contracte cu timp parţial, în crestere cu 3,7 % faţă de aceeasi perioadă a anului anterior, iar ponderea contractelor cu timp parţial în totalul contractelor de muncă active s-a majorat de la 15,8% în anul 2012 la 18,1% în anul 2016.

Potrivit datelor statistice publicate de Inspecţia muncii, numărul salariaţilor activi, era de 5.478.666 la 31 decembrie 2016, în timp ce numărul contractelor cu normă întreagă era de 5.109.504, context în care putem aprecia că numărul persoanelor care aveau numai un singur contract de muncă si acela cu timp parţial era de 369.162 persoane.

Numărul asiguraţilor cu contract de muncă cu norma întreagă din evidenţa CNPP la nivelul lunii decembrie 2016, care aveau venit până sau egal cu salariul de bază minim brut garantat în plată, era de 767.347 persoane (16,5%). Din acestia 282.883 persoane (36,9%) aveau venituri medii brute de 753 lei.

NU UITATI SA DATI UN LIKE SI PAGINII NOASTRE DE FACEBOOKCLICK AICI – SAU SA VA ABONATI LA NEWSLETTER – VEZI PARTEA DREAPTA LA SECTIUNEA „Aboneaza-te la insemnari”. NOU – ACUM AVEM SI UN GRUP PE FACEBOOKCLICK AICI, DAR SI O PAGINA DE GOOGLE PLUSCLICK AICI.

Numărul asiguraţilor cu contract de muncă cu timp parţial din evidenţa CNPP la nivelul lunii decembrie 2016, care aveau venit până sau egal cu salariul de bază minim brut garantat în plată, era de 592.068 persoane (83,2%). Din acestia 587.158 persoane (99,2%) aveau venituri medii brute de 513 lei.

Din corelarea informaţiilor menționate mai sus, rezultă că:

– există circa 1,1-1,2 mil. contracte de muncă cu timp parţial;
– 370 mii salariaţi activi au un singur contract de muncă cu timp parţial;
– aproximativ 710 mii asiguraţi cu contracte de muncă cu timp parţial, au un venit mediu brut de 903 lei/lunar (decembrie 2016);
– 70 mii salariaţi activi au un singur contract de muncă cu timp parţial;
– circa 282 mii persoane desi aveau contract de muncă cu normă întreagă erau înregistraţi la Casa de Pensii cu un venit mediu brut de 753 lei, adică la 60,2 % din salariul de baza minim brut de 1.250 lei.

Prin urmare, MFP constată necesitatea implementării unor măsuri fiscale care să asigurare plata de către angajator a contribuţiei pentru pensii si sănătate la nivelul salariului minim pentru toţi salariaţii, inclusiv pentru cei cu timp parţial de lucru si cei cu plata în acord, în scopul protejării si acestor categorii de salariaţi prin prisma drepturilor de pensii si de ocrotire a sănătăţii.

„CabinetExpert.ro foloseste, dar va si recomanda cu incredere – cel mai bun program de facturare, gestiune si contabilitate primara – Smart Bill

8 COMENTARII

  1. ce sa faci cu femeia de serviciu de la bloc 8 ore? Sa fim seriosi, acestea vor ramane fara serviciu si asociatiile vor angaja firme, costa mult mai putin. Intrebarea este cine le mai angajeaza pe aceste femei care nu au scoala deloc si care reuseau si ele sa castige un ban cinstit. Ma intreb de cele mai multe ori daca mai si gandesc cand aproba aceste aberatii.

  2. Statul, ca de obicei…nu are mina decit de luat! Eu am de recuperat taxa de prima inmatriculer de la doua camioane si un turism iar statul imi da inapoi o suma modica o data la 3 luni…Nu-i nimic, si cu contractul meu de 4 ore, il inchid si intru in somaj…sa-mi plateasca statul ajutor de somaj, ca nu i-a convenit ca plateam contributii pentru juma de norma! Si in cazul meu sunt muuuuulti…O sa incaseze….

  3. tot la fel Intereb si eu ce vor face mamele cu copii scolari care vor dori sa lucreze doar 4 ore (de exemplu) pentru a putea sa-si ia copii de la scoala? Ce angajator va dori sa le angajeze si sa plateasca contriburii majorate pentru ele? Mentionez ca eu am fost in aceasta situatie si am lucrat cativa ani cu norma redusa.

  4. buna seara, eu chiar nu inteleg ..eu tin contabilitate la 8 societati, cu contract de munca part time, ma gandesc ca mai sunt si alte persoane ca si eu, cum sa ma angajez la toate cu 8 ore,si chiar nu lucrez doar 1 ora pe saptamana sau 5 pe o luna…
    cum sa fac sa fie bine la toti?
    mersi de raspuns

  5. Buna ziua, statul roman sa nu se mai dea asa lovit ca se gandeste la salariati ” în scopul protejării si acestor categorii de salariaţi prin prisma drepturilor de pensii si de ocrotire a sănătăţii.” hai sa lasam gluma la o parte nu mai au bani pt. promisiunile facute si de unde sa mai scoata niste bani de la ” prostii de privati” care o sa se inchida si ” pensiile nesimtite ” incompetenta lor sa vedem de unde o platesc….imi este greata….de tot ce se intampla pe plac fiscal si ….

  6. Si eu tin contabilitatea la mai multe societati dar la una dintre ele un contract de munca cu 8 ore si la restul cu 1 ora. Atunci cred ca nu mai achit contributiile la minim pe economie sau ma insel…….?

  7. Toate valorile statistice înşirare sunt GOGOAŞE! Au la bază metodoligii aiurea şi se ajunge să se compare mere cu pere şi cartofi cu paie. În ceea ce priveşte o analiză serioasă din punct de vedere INSSE şi a M.Muncii datele cele mai concrete sunt deţinute de M.F.P./ANAF colectate prin D112, bază de date care au o metodologie clară de construire şi date complete asupra Salariaţilor pe categorii Norma întregaă, Part-Time ş.a.m.d. toate având la bază CNP-ul. Datele prezentate sunt aberaţii numai prin aceea că de ex. cităm:

    există circa 1,1-1,2 mil. contracte de muncă cu timp parţial;
    ?– 370 mii salariaţi activi au un singur contract de muncă cu timp parţial;?
    ??– 70 mii salariaţi activi au un singur contract de muncă cu timp parţial;??
    – aproximativ 710 mii asiguraţi cu contracte de muncă cu timp parţial, au un venit mediu brut de 903 lei/lunar (decembrie 2016);
    – circa 282 mii persoane desi aveau contract de muncă cu normă întreagă erau înregistraţi la Casa de Pensii cu un venit mediu brut de 753 lei, adică la 60,2 % din salariul de baza minim brut de 1.250 lei.
    Ce are Casa de Pensii în statistica Forţei de Muncă? Simplu: să introducă factori perturbatori informaţionali pentru a se justifica ceea ce este de NEJUSTIFICAT.

  8. Nu poti sa desfasori activitatea de contabil la o soc. daca nu esti angajat deci toate micro for fi afectate de aceasta decizie cat si toti contabilii cel putin, ca si cei cu protectia muncii, protectia mediului etc…

LĂSAȚI UN MESAJ

Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -
- Advertisement -
error: Conținutul este protejat !!