AcasăCodul munciiInspecția Muncii poate cere radierea persoanei juridice din ONRC - în cazul...

Inspecția Muncii poate cere radierea persoanei juridice din ONRC – în cazul săvârșirii repetate de către angajatori a unor abateri grave de la prevederile legislației muncii sau de la normele de SSM

Legea nr. 108/1999 pentru înființarea și organizarea Inspecției Muncii stabilește că inspectorii de muncă, purtând asupra lor legitimaţia şi insigna care atestă funcţia pe care o îndeplinesc în exercitarea atribuţiilor stabilite prin lege, trebuie să aiba acces liber, permanent și fără înștiințare prealabilă, în sediul oricărui angajator şi în orice alt loc de muncă organizat de persoane fizice sau juridice.

Împiedicarea în orice mod a inspectorilor de muncă sa exercite, total sau parțial, controlul ori să efectueze cercetarea evenimentelor potrivit prevederilor legale prin orice acțiune sau inacțiune a conducătorului unității, a reprezentantului legal, a unui angajat, prepus ori a altei persoane aflate în locațiile supuse controlului, inclusiv refuzul persoanei găsite la locul de muncă de a completa fișa de identificare sau de a da informații despre evenimentul cercetat se sancționează cu amendă de până la 10.000 lei.

Același cuantum al amenzii este prevăzut, conform legii și pentru angajatorii care nu îndeplinesc sau îndeplinesc parțial măsurile dispuse de inspectorul de muncă, la termenele stabilite în procesele verbale de control, inspectorul având totodată, dreptul conferit de lege să dispună sistarea activității sau oprirea din funcțiune a echipamentelor de muncă, atunci când constată o stare de pericol grav și iminent de accidentare sau de îmbolnăvire profesională. În plus, ei pot să dispună suspendarea sau retragerea autorizației de funcționare.

În cazul săvârşirii repetate de către angajatori a unor abateri grave de la prevederile legislaţiei muncii sau de la normele de securitate şi sănătate în muncă, Inspecţia Muncii poate cere radierea persoanei juridice din registrul comerţului. Deasemenea inspectorii de muncă au dreptul să sesizeze organele de urmărire penală cu privire la abaterile considerate infracțiuni.

Legislația prevede sancționarea angajatorilor care nu respectă obligațiile privind raporturile de muncă și securitatea si sanatatea in munca, cu amenzi, al căror cuantum variază în funcție de gravitatea faptei.

NU UITATI SA DATI UN LIKE SI PAGINII NOASTRE DE FACEBOOKCLICK AICI – SAU SA VA ABONATI LA NEWSLETTER – VEZI PARTEA DREAPTA LA SECTIUNEA „Aboneaza-te la insemnari”. NOU – ACUM AVEM SI UN GRUP PE FACEBOOKCLICK AICI, DAR SI O PAGINA DE GOOGLE PLUSCLICK AICI.

Printre acestea amintim:

– obligația angajatorului de a comunica de îndată inspectoratelor teritoriale de muncă, toate evenimentele produse în timpul procesului de muncă ori în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu care au antrenat decesul sau vătămări ale organismului unor persoane. Nerespectarea acestei obligații se sancţionează potrivit legii 319/2006 a securității și sănătații în muncă cu amendă de până la 7.000 lei;

– angajatorul care, în mod frecvent, utilizează munca de noapte este obligat să informeze despre aceasta inspectoratul teritorial de muncă. Încălcarea prevederilor legale referitoare la munca de noapte, se sancționează conform codului muncii cu amendă de până la 3.000 lei;

– angajatorii au obligația de a respecta prevederile codului muncii privind acordarea repausului săptămânal, încălcarea acestora fiind sancționată cu amendă de până la 3.000 lei. În acest sens, reamintim angajatorilor faptul că în situaţii de excepţie, când zilele de repaus săptămânal sunt acordate cumulat, după o perioadă de activitate continuă ce nu poate depăşi 14 zile calendaristice, codul muncii reglementează obligația de a solicita autorizarea inspectoratului teritorial de muncă şi acordul sindicatului sau, după caz, al reprezentanţilor salariaţilor.

– OUG 96/2003 privind protecţia maternităţii la locurile de muncă prevede obligaţia angajatorului să înştiinţeze inspectoratul teritorial de muncă pe a cărui rază îşi desfăşoară activitatea, în termen de 10 zile lucrătoare de la data la care acesta a fost anunţat în scris de către o salariată asupra stării sale fiziologice de graviditate, respectiv salariata care a născut recent și a reluat activitatea după efectuarea concediului de lăuzie, sau salariata care, la reluarea activităţii, îşi alăptează copilul şi anunţă angajatorul în scris cu privire la începutul şi sfârşitul prezumat al perioadei de alăptare. Pentru încălcarea acestor dispoziții legea prevede amenzi de până la 5.000 lei;

– beneficiarii prevederilor Legii 52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri au obligația de a înainta lunar, până cel tarziu la data de 5 a fiecărei luni, către inspectoratul teritorial de muncă unde iși au sediul, un extras al Registrului de evidență a zilierilor conținând înregistrările din luna precedentă. Pentru încălcarea acestei obligații legea prevede o amendă de 6.000 lei;

– în vederea asigurării condițiilor de securitate și sănătate în muncă și pentru prevenirea accidentelor și a bolilor profesionale, angajatorii au obligația să obțină autorizația de funcționare din punct de vedere al securității și sănătății în muncă, înainte de începerea oricărei activități. Nerespectarea acestei obligații se sancţionează potrivit legii 319/2006 a securității și sănătații în muncă cu amenda de la 5.000 lei la 10.000.

Sursa (cu multumiri pentru posibilitatea preluarii) – Biroul de presă al ITM Arad. În ultimele 6 luni, pentru diferite neconformități de natura celor menționate ITM ARAD a aplicat un număr de 20 de sancțiuni în valoare de 150.000 lei.

„CabinetExpert.ro foloseste, dar va si recomanda cu incredere – cel mai bun program de facturare, gestiune si contabilitate primara – Smart Bill

LĂSAȚI UN MESAJ

Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -
- Advertisement -
error: Conținutul este protejat !!