Dupa cum stiti deja, din articolul de dimineata, in Monitorul Oficial nr. 125 din 08.02.2018, a fost publicata Ordonanța de urgență a Guvernului României nr. 3 din 08 Februarie 2018 – text integral – privind unele măsuri fiscal-bugetare.
Iata cateva precizari suplimentare – via AJFP Dambovita (institutie careia ii multumim pentru posibilitatea preluarii):
UPDATE (12.02.2018) – Tabel calcul contribuții CIM parțiale – pentru persoane care nu sunt excepții (exemple in baza OUG 3/2018) – click aici
DIMINUARE CASS DATORAT PENTRU DOMENIUL IT
– Au fost introduse reguli speciale, care derogă de la regulile generale prevăzute în Codul fiscal, privind determinarea contribuţiei de asigurări sociale de sănătate (CASS) datorată de persoanele fizice care realizează venituri din salarii în baza contractelor individuale de muncă aflate în derulare la 31 decembrie 2017 şi care se încadrează în categoria persoanelor scutite de la plata impozitului pe venit potrivit art. 60 din Codul fiscal (persoanele fizice cu handicap, persoanele care obţin venituri din activitatea de IT, persoanele cu activitate de cercetare-dezvoltare).
IMPORTANT – CLICK PE CLOPOȚELUL ROSU DIN COLTUL ECRANULUI (STÂNGA JOS) – SI ABONEAZĂ-TE LA NOTIFICĂRI. DE CÂTE ORI PUBLICAM CEVA, AJUNGE MAI REPEDE LA TINE DECÂT LA CEI CARE NU SUNT ABONAȚI.
– CASS datorată de persoanele menţionate mai sus se va calcula după următoarea formulă:
CASS reţinută = Venit brut 2018 – CAS datorată în 2018 – Salariul net din decembrie 2017
– Formula de mai sus se aplică doar pentru veniturile realizate în anul 2018, cu condiţia ca salariul brut lunar să fi fost majorat de angajator cu cel puţin 20% faţă de nivelul lunii decembrie 2017.
STABILIRE CONTRIBUŢII PENTRU VENITURI SALARIALE SUB SALARIUL MINIM
– A fost stabilit faptul că în situaţia în care CAS datorată pentru veniturile salariale şi calculată conform regulilor generale este mai mică decât CAS calculată conform regulilor speciale aplicabile persoanelor care obţin venituri din salarii sub nivelul salariului minim brut pe economie – diferenţa se va plăti de angajator în numele angajatului. Aceeaşi regulă se va aplica şi în cazul contribuţiei de sănătate (CASS).
„CabinetExpert.ro foloseste, dar va si recomanda cu incredere – cel mai bun program de facturare, gestiune si contabilitate primara – Smart Bill”
[…] UPDATE – Ajustarea prevederilor Codului Fiscal – ce aduce nou OUG nr. 3/08.02.2018 (oficial ANAF) – click aici […]
Sa ma bata cucu daca am inteles ceva ptr contractele part time. Si sumele platite de angajator de unde se recuperează ?
Sa ma bata cucu daca am inteles ceva ptr contractele part time. Si sumele platite de angajator de unde se recuperează ?
Si pentru srl- d cum se plateste cas angajator, conform acestor modificari?
in OUG se specifica ca acest calcul se face doar pentru veniturile realizate in anul 2018, ce se intampla in 2019, o noua ordonanta de urgenta ?
SUNTEM RAZNA TOTI…. Cum este posibil o asa ineptie?! Inteleg sa se aplice acel procent de 2.25 la salariul minim dar asa ceva….ca la nebuni… De unde recupereaza firma acele sume?????
Sa așteptam ca deputații sa voteze legea fe respingere a ordonanței care prevedea plata CAS si CASS la nivelul sal minim pe economie
Astea chiar au inebunit. Cum sa fie posibil ca o persoana angajata cu 2h/zi sa plateasca 167 lei/luna dar sa fie asigurata la 8h/zi(pensie), iar o persoana care lucreaza 8h/zi sa plateasca 738 lei/luna?
Sa va dau un exemplu foarte interesant. Persoana x are un contract cu 2h/zi la primaria A, 2h/zi la primaria B si 2h/zi la primaria C. In total 6h/zi. Conform ordonanteti de ieri toate cele 3 primarii trebuie sa suporte diferenta de contributii si sa le plateasca la nivel de 8h/zi. In concluzie persoana x o sa iasa la pensie la un salariu de 1900×3 dar el nu plateste nici macar pentru 8h/zi. Foarte tare, vreau si eu ca statul sa imi plateasca pensie de 5.700 si sa lucrez 6h/zi.
[…] Ajustarea prevederilor Codului Fiscal – ce aduce nou OUG nr. 3/08.02.2018 (oficial ANAF) – click aici […]
Daca un salariat are functia de baza la un angajator (deci 8 ore/zi, 5 zile/saptamana) si mai are 2 contracte part-time (2 ore/zi, 5 zile pe saptamana) la alti angajatori, i se opreste la part time contributiile pentru salariul minim pe economie respectiv 1900 lei?
Multumesc.