Dupa cum stiti, din articolul de ieri, in Monitorul Oficial nr. 296 din 02.04.2018, a fost publicata Legea (Emitent: Parlamentul României) nr. 81 din 30 Martie 2018 – text integral aici – privind reglementarea activității de telemuncă .
Urmare a acestei legi, contractul individual de muncă se încheie și se modifică, după caz, pentru salariații care desfășoară activitatea de telemuncă, în condițiile prevăzute de Legea nr. 53/2003 – Codul muncii – versiune 03.2018 aici – republicată, cu modificările și completările ulterioare.
În cazul activității de telemuncă, contractul individual de muncă – model 2018 aici – TREBUIE SA CONȚINA, în afara elementelor prevăzute la art. 17 alin. (3) din Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, următoarele:
IMPORTANT – CLICK PE CLOPOTELUL ROSU DIN COLTUL ECRANULUI (STANGA JOS) – SI ABONEAZA-TE LA NOTIFICARI. DE CATE ORI PUBLICAM CEVA, AJUNGE MAI REPEDE LA TINE DECAT LA CEI CARE NU SUNT ABONATI.
a) precizarea expresă că salariatul lucrează în regim de telemuncă;
b) perioada și/sau zilele în care telesalariatul își desfășoară activitatea la un loc de muncă organizat de angajator;
c) locul/locurile desfășurării activității de telemuncă, convenite de părți;
d) programul în cadrul căruia angajatorul este în drept să verifice activitatea telesalariatului și modalitatea concretă de realizare a controlului;
e) modalitatea de evidențiere a orelor de muncă prestate de telesalariat;
f) responsabilitățile părților convenite în funcție de locul/locurile desfășurării activității de telemuncă, inclusiv responsabilitățile din domeniul securității și sănătății în muncă în conformitate cu prevederile art. 7 și 8 (din Legea 81/2018);
g) obligația angajatorului de a asigura transportul la și de la locul desfășurării activității de telemuncă al materialelor pe care telesalariatul le utilizează în activitatea sa, după caz;
IMPORTANT – CLICK PE CLOPOTELUL ROSU DIN COLTUL ECRANULUI (STANGA JOS) – SI ABONEAZA-TE LA NOTIFICARI. DE CATE ORI PUBLICAM CEVA, AJUNGE MAI REPEDE LA TINE DECAT LA CEI CARE NU SUNT ABONATI.
h) obligația angajatorului de a informa telesalariatul cu privire la dispozițiile din reglementările legale, din contractul colectiv de muncă aplicabil și/sau regulamentul intern, în materia protecției datelor cu caracter personal, precum și obligația telesalariatului de a respecta aceste prevederi;
i) măsurile pe care le ia angajatorul pentru ca telesalariatul să nu fie izolat de restul angajaților și care asigură acestuia posibilitatea de a se întâlni cu colegii în mod regulat;
j) condițiile în care angajatorul suportă cheltuielile aferente activității în regim de telemuncă.
„CabinetExpert.ro foloseste, dar va si recomanda cu incredere – cel mai bun program de facturare, gestiune si contabilitate primara – Smart Bill”
[…] Cu sprijinul colegilor va oferim si textul integral. Speram sa va fie de folos. UPDATE – Ce elemente noi trebuie sa conțină contractul individual de muncă (CIM) – în cazul activității de telemuncă – click aici. […]
[…] Ce elemente noi trebuie sa conțină contractul individual de muncă (CIM) – în cazul activității de telemuncă – click aici […]
[…] 1 – Minuta informare – cu privire la actul aditional la CIM – model aici 2 – Actele aditionale la CIM – model cadru aici 3 – Fisa postului – modificata conform act aditional (daca este cazul) 4 – Confirmarile modificarilor in Revisal pentru actul aditional (print din aplicatie) 5 – Fisa medicina muncii anuala 6 – Atentie la prevederile privind telemunca – in cazul modificari CIM-ului – detalii aici […]

[…] 1 – Minuta informare – cu privire la actul aditional la CIM – MODEL NOU INCEPAND CU 2023 – model aici 2 – Actele aditionale la CIM – model cadru aici 3 – Fisa postului – modificata conform act aditional (daca este cazul) 4 – Confirmarile modificarilor in Revisal pentru actul aditional (print din aplicatie) 5 – Fisa medicina muncii anuala 6 – Atentie la prevederile privind telemunca – in cazul modificari CIM-ului – detalii aici […]