Pornind de la faptul ca, in Monitorul Oficial nr. 296 din 02.04.2018, a fost publicata Legea (Emitent: Parlamentul României) nr. 81 din 30 Martie 2018 – text integral aici – privind reglementarea activității de telemuncă, ITM face urmatoarele precizari.
Legea introduce noțiunile de telemuncă și de telesalariat și prevede faptul că salariatii vor putea muncii în alt loc decât locul de muncă organizat de către angajator, în mod regulat și voluntar, cel puțin o zi pe lună, folosind tehnologia informației și comunicațiilor.
Activitatea de telemuncă se bazează pe acordul de voință al părților și se prevede în mod expres în contractul individual de muncă odată cu încheierea acestuia pentru personalul nou-angajat sau prin act adițional la contractul individual de muncă existent. Refuzul salariatului de a consimți la prestarea activității în regim de telemuncă nu poate constitui motiv de modificare unilaterală a contractului individual de muncă și nu poate constitui motiv de sancționare disciplinară a acestuia.
IMPORTANT – CLICK PE CLOPOTELUL ROSU DIN COLTUL ECRANULUI (STANGA JOS) – SI ABONEAZA-TE LA NOTIFICARI. DE CATE ORI PUBLICAM CEVA, AJUNGE MAI REPEDE LA TINE DECAT LA CEI CARE NU SUNT ABONATI.
În cazul nerespectării acestor prevederi angajatorii riscă să fie amendați cu suma de 5.000 lei, respectiv 10.000 lei pentru fiecare persoană pentru care nu s-a precizat în mod expres în contractul individual de muncă faptul că salariatul lucrează în regim de telemuncă.
Programul de lucru al telesalariatului, se organizează de comun acord cu angajatorul, fiind permisă și efectuarea orelor suplimentare, însă numai cu acordul scris al persoanei în cauză și numai pentru angajații cu normă întreagă. Angajatorul va fi obligat să asigure toate condițiile necesare pentru ca un telesalariat să lucreze din alt loc decât sediul firmei. Totuși, părțile vor avea posibilitatea să stabilească și altfel aceste aspecte.
În condițiile stabilite prin contractul individual de muncă, regulamentul intern și/sau contractul colectiv de muncă aplicabil, angajatorul este în drept să verifice activitatea telesalariatului iar reprezentanții organizațiilor sindicale la nivel de unitate sau reprezentanții salariaților au acces la locurile de desfășurare a activității de telemuncă pentru aplicarea și verificarea condițiilor de muncă. Noua lege conferă inspectorilor de muncă dreptul de acces la locurile de desfășurare a activității de telemuncă pentru verificarea aplicării și respectării cerințelor legale din domeniul securității și sănătății în muncă și al relațiilor de muncă.
Ce elemente noi trebuie sa conțină contractul individual de muncă (CIM) – în cazul activității de telemuncă – click aici
În situația în care locul de desfășurare a activității telesalariatului este la domiciliul acestuia, accesul persoanelor îndreptățite se acordă doar în urma notificării în avans a telesalariatului și sub rezerva consimțământului acestuia.
Sursa (cu multumiri) – Biroul de presă al ITM Arad
„CabinetExpert.ro foloseste, dar va si recomanda cu incredere – cel mai bun program de facturare, gestiune si contabilitate primara – Smart Bill”