Persoanele fizice care au obligaţia declarării veniturilor realizate din România sau/şi din străinătate în anul 2017, declarării impozitului pe venitul estimat/norma de venit a se realiza din România în anul 2018, declarării venitului estimat pentru încadrarea ca plătitor de contribuţii sociale (CAS şi/sau CASS) şi, după caz, a declarării contribuţiilor sociale datorate în anul fiscal 2018 trebuie să depună Declaraţia Unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoane fizice, până la data de 16 iulie 2018, inclusiv.
Contribuabilii care depun până la 16 iulie 2018 Declaraţia Unică prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, beneficiază de o reducere de 5% din impozitul pe venit net anual şi contribuţiile CAS şi CASS plătite integral până la data de 15 martie 2019.
Beneficiază de o reducere suplimentară de 5% din impozitul pe venit anual estimat datorat şi contribuţiile aferente şi contribuabilii care achită integral, cu anticipaţie până la data de 15 decembrie 2018, impozitul pe venit estimat aferent anului 2018 şi contribuţiile aferente CAS şi CASS.
Declaraţia se poate depune, împreuna cu anexele completate, daca este cazul, în format hârtie, direct la registratura organului fiscal sau prin poştă, prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire; prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, prin intermediul serviciului „Spaţiul privat virtual” (SPV) sau pe site-ul www.anaf.ro/e-guvernare.ro cu semnătură electronică calificată.
IMPORTANT – CLICK PE CLOPOTELUL ROSU DIN COLTUL ECRANULUI (STANGA JOS) – SI ABONEAZA-TE LA NOTIFICARI. DE CATE ORI PUBLICAM CEVA, AJUNGE MAI REPEDE LA TINE DECAT LA CEI CARE NU SUNT ABONATI.
Contribuabilii care încep o activitate în cursul anului fiscal şi cei care obţin venituri din cedarea folosinţei bunurilor din patrimoniul personal, altele decât veniturile din arendare pentru care impunerea este finală şi care nu au avut, până la acea dată, obligaţia depunerii declaraţiei unice, depun declaraţia în termen de 30 de zile de la data producerii evenimentului.
Modelul şi conţinutul „Declaraţiei unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoane fizice” a fost publicat în Monitorul Oficial şi va fi utilizat pentru declararea venitului realizat în anul 2017, precum şi pentru declararea impozitului pe venit estimat şi a contribuţiilor sociale obligatorii datorate de persoane fizice începând cu anul 2018.
ULTIMA VERSIUNE PDF INTELIGENT DECLARATIA UNICA – CLICK AICI
Baza legală: OPANAF nr. 888/2018 publicat în Monitorul Oficial nr. 279/29.03.2018.
Sursa – AJFP Ialomita
„CabinetExpert.ro foloseste, dar va si recomanda cu incredere – cel mai bun program de facturare, gestiune si contabilitate primara – Smart Bill”