AcasăGeneralMasuri de combatere a fraudei TVA - propuse de UE

Masuri de combatere a fraudei TVA – propuse de UE

Comisia Europeana a adoptat, în data de 17 martie a.c., propunerea pentru amendarea Directivei TVA si a Regulamentului privind cooperarea administrativa în domeniul TVA în vederea accelerarii colectarii si a schimbului de informatii referitoare la tranzactiile intra-comunitare, începând cu anul 2010. Astfel, Statele Membre vor putea identifica frauda carusel mult mai repede.

Schimbul rapid de informatii

În prezent, dureaza între 3 si 6 luni pâna sunt transmise Statului Membru în care se datoreaza plata TVA, informatiile cu privire la o tranzactie intra-comunitara. Conform propunerilor de Directiva si Regulament, aceasta perioada se va reduce la 1-2 luni, în acest fel putându-se depista frauda mult mai repede.

Având în vedere aceste aspecte, Comisia propune:

– armonizarea si reducerea perioadei de declarare a tranzactiilor intra-comunitare care implica furnizarea de bunuri si prestarea de servicii în cadrul Comunitatii, la o luna;

– reducerea de la 3 luni la o luna a perioadei de transmitere a acestor informatii între Statele Membre;

– colectarea lunara a informatiilor referitoare la achizitiile intra-comunitare de bunuri si servicii . In acest sens, cumparatorii sau clientii care efectueaza tranzactii cu o valoare mai mare de 200.000€/an calendaristic vor fi obligati sa depuna declaratii lunare. Acest prag a fost stabilit pentru a evita impunerea celor care efectueaza astfel de operatiuni ocazional sau de o valoare mica;

– simplificarea procedurilor pentru depunerea declaratiilor privind tranzactiile intra-comunitare, în Statele Membre în care aceste proceduri sunt extrem de complexe.

Mai multe informatii cu privire la aceste propuneri se gasesc la adresa:

http://ec.europa.eu/taxation_customs/taxation/vat/key_documents/legislation_proposed/index_en.htm

via – www.mfinante.ro

Articolul precedent
Articolul următor

LĂSAȚI UN MESAJ

Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -
- Advertisement -
error: Conținutul este protejat !!