Va supunem atentiei, un material oficial – elaborat de DGRFP Brasov (institutie careia ii multumim pentru posibilitatea preluarii informatiilor) – cu tema „Modalităţi de repartizare a dividendelor-potrivit prevederilor legale introduse de Legea 163/2018” – publicat în data de 28.09.2018 .
POTRIVIT INFORMARII OFICIALE – Dividendele se distribuie acţionarilor sau asociaţilor proporţional cu cota de participare la capitalul social vărsat, astfel:
– opţional trimestrial în limita profitului contabil net realizat trimestrial, plus eventualele profituri reportate şi sume retrase din rezerve disponibile în acest scop, din care se scad orice pierderi reportate şi sume depuse în rezerve în conformitate cu cerinţele legale sau statutare, pe baza situaţiilor financiare interimare* aprobate de adunarea generală a acţionarilor sau asociaţilor, după caz;
şi
– anual, după regularizarea efectuată prin situaţiile financiare anuale, dacă prin actul constitutiv nu se prevede altfel.
IMPORTANT – CLICK PE CLOPOTELUL ROSU DIN COLTUL ECRANULUI (STANGA JOS) – SI ABONEAZA-TE LA NOTIFICARI. DE CATE ORI PUBLICAM CEVA, AJUNGE MAI REPEDE LA TINE DECAT LA CEI CARE NU SUNT ABONATI.
*Situaţiile financiare interimare:
– sunt supuse auditului, în situaţia în care persoanele care le întocmesc au obligaţia de auditare statutară a situaţiilor financiare anuale sau optează pentru auditarea acestora, potrivit legii;
– sunt supuse verificării de către cenzori în cazul în care situaţiile financiare anuale fac obiectul verificării de către cenzori, potrivit legi;
– se depun la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice, în termen de 30 de zile de la aprobarea acestora de către adunarea generală a acţionarilor/ asociaţilor**.
Plata în mod opţional trimestrial a dividendelor se face în termenul stabilit de adunarea generală a asociaţilor sau, după caz, prin legile speciale.
Regularizarea diferenţelor rezultate din distribuirea dividendelor în timpul anului se facă prin situaţiile financiare anuale:
– Plata diferenţelor rezultate din regularizare se face în termen de 60 de zile de la data aprobării situaţiilor financiare anuale aferente exerciţiului financiar încheiat.
– După acest termen societatea datorează dobândă penalizatoare.
Dacă în urma regularizării, asociaţii sau acţionarii datorează restituiri de dividende acestea se achită societăţii în termen de 60 de zile de la data aprobării situaţiilor financiare anuale. După acest termen asociaţii sau acţionarii datorează dobândă penalizatoare.
Conducerea societăţii are obligaţia de a urmări recuperarea acestor sume şi de a dispune măsurile ce se impun în acest scop.
BAZA LEGALA:
– *Legea 163/2018 pentru modificarea şi completarea Legii contabilităţii 82/1991, modificarea şi completarea Legii societăţilor 31/1990 şi modificarea Legii nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, publicată în Monitorul Oficial 595 din 12 iulie 2018
– ** OMFP 3067/2018 pentru completarea unor reglementări contabile, publicată în Monitorul Oficial 792 din 17 septembrie 2018
„CabinetExpert.ro foloseste, dar va si recomanda cu incredere – cel mai bun program de facturare, gestiune si contabilitate primara – Smart Bill”