Multumita colegilor de pe grupul – Contabili pe Facebook (Cornel Grama) – va informam ca s-a prelungit termenul pentru ONG si SRL (cu asociati PJ) – la declararea beneficiarilor reali – actul normativ incident fiind OUG 191/2020, publicata in M Of 1013/30.10.2020.
Termnul este de 90 zile de la incetarea starii de alerta …. si dupa cum au spus colegii de pe grup – nu se stie cand va inceta din pacate !
✅ ABONEAZA-TE LA NOUL NOSTRU CANAL DE YOUTUBE ✅ – click aici – DUPA CARE DAI CLICK PE „SUBSCRIBE” SI APOI PE CLOPOTEL. MULTUMIM!
ASTEPTAM DECI, FINALUL ACESTEI PANDEMII. DOAMNE AJUTA!
IMPORTANT – CLICK PE CLOPOȚELUL ROSU DIN COLTUL ECRANULUI (STÂNGA JOS), SAU TE ROG SA DAI ACCEPT IN FEREASTRA CE APARE LA INTRAREA PE SITE – SI ABONEAZĂ-TE LA NOTIFICĂRI. DE CÂTE ORI PUBLICAM CEVA, AJUNGE MAI REPEDE LA TINE DECÂT LA CEI CARE NU SUNT ABONAȚI. PENTRU ABONARE LA NEWSLETTER – CLICK AICI
👉 UPDATE – via AJFP Dambovita
Termenul până la care asociațiile și fundațiile trebuie să depune declaraţia privind beneficiarul real, termen prevăzut la art. 34^4 alin. (4) din O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, este de maximum 90 de zile de la încetarea stării de alertă.
✋ Termenul până la care se depune declaraţia privind beneficiarul real prevăzut la art. 62 alin. (1) din Legea nr. 129/2019, cu modificările şi completările ulterioare, este de maximum 90 de zile de la încetarea stării de alertă; în acest termen, declaraţiile privind beneficiarul real pot avea formă de înscris sub semnătură privată ori formă electronică şi pot fi transmise la oficiul registrului comerţului prin mijloace electronice, cu semnătură electronică, sau prin servicii de poştă şi curier. Declaraţiile pot fi date şi în faţa reprezentantului oficiului registrului comerţului sau se pot depune, personal sau prin reprezentant, având dată certă, dată de notarul public ori atestată de avocat.
⚠️ ALTE ARTICOLE UTILE: ⚠️
📌 – OMFP nr. 2814/2020 – modificări noi la Declarația/Formularul 112 (MO nr. 1005/29.10.2020) – click aici
📌 – Reducere impozit clădiri, prelungire termene restructurare obligații, deductibilitate teste COVID – noutăți OUG 181/2020 – CLICK AICI
🔵 – Decontul de Taxă pe Valoarea Adăugată (Formular/Declarația 300) – material informativ oficial ANAF – CLICK AICI
🔵 – ANAF – care sunt modificările aduse de OUG nr. 181/2020 (in ceea ce privește prorogarea termenelor) – CLICK AICI
🎯 – Eșalonare la plata specială – ce a adus nou OUG nr. 181/2020 (precizări oficiale) – click aici
🎯 – Scutire pe impozitul specific unor activități – noutățile aduse de OUG nr. 181/2020 (precizări oficiale) – click aici
✅ – Ce trebuie să se afișeze la orice magazin/punct de lucru (actualizat 2020) – afișe obligatorii comercianți/prestatori servicii/etc. – click aici
✅ – Limite de deductibilitate ale unor categorii de cheltuieli la calculul rezultatului fiscal – oficial ANAF (oct. 2020) – CLICK AICI
✅ – OMFP nr. 2809/2020 – tipurile de creanțe fiscale care pot fi plătite prin intermediul cardurilor bancare – click aici
✅ – Postere/Afișe COVID-19 – de folosit la sediul social sau punctele de lucru – click aici
[…] urmare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 191/2020 pentru prelungirea termenelor privind depunerea unor documente prevăzute în sarcina asociațiilor […]