La fel ca si in anii precedenti, pentru a se alinia la prevederile OMFP 58/14.01.2021 – text integral – declaratia scrisã a persoanelor prevãzute la art. 10 alin. (1) din Legea Contabilitãtii – LINK AICI – prin care îsi asumã rãspunderea pentru întocmirea situatiilor financiare anuale, este un document obligatoriu la dosarul de bilant si automat parte componenta din fisierul .zip ce se anexeaza la PDF-ul cu care se genereaza bilantul (ca in fiecare an).
Astfel, va propunem pentru download/descarcare, modelul de “Declaratie de conformitate cu prevederile art. 30 din Legea contabilitatii nr. 82/1991″, model pentru bilantul la 31.12.2020 – prin care administratorul societatii, ordonatorul de credite sau alte persoane care au obligatia gestionarii unitatii respective, isi asuma raspunderea pentru intocmirea situatiilor financiare anuale la 31.12.2020.
PENTRU MODEL DECLARATIE – VALABIL 2021 (gratuit) – CLICK AICI
IMPORTANT – CLICK PE CLOPOȚELUL ROSU DIN COLTUL ECRANULUI (STÂNGA JOS), SAU TE ROG SA DAI ACCEPT IN FEREASTRA CE APARE LA INTRAREA PE SITE – SI ABONEAZĂ-TE LA NOTIFICĂRI. DE CÂTE ORI PUBLICAM CEVA, AJUNGE MAI REPEDE LA TINE DECÂT LA CEI CARE NU SUNT ABONAȚI. PENTRU ABONARE LA NEWSLETTER – CLICK AICI
ALTE ARTICOLE UTILE PE TEMA BILANTULUI ANUAL LA 2020:
🔍 – Termen depunere bilanț la 31.12.2020 – în anul fiscal 2021 (situații financiare/raportări contabile) – click aici
📌 – Bilanț contabil anual la 31.12.2020 – actualizare la PDF-ul inteligent (corecție funcție „Import fișier XML creat cu alte aplicații”) – click aici
👉 – Declarația de inactivitate – ce termen de depunere avem în anul 2021 (pentru raportare an 2020) – click aici
🎯 – INFO ANAF 2021 – depunerea Situațiilor Financiare la 31 decembrie 2020 – click aici
💡 – NEWS – ce noutăți conține PDF-ul pentru formularul de bilanț la 31.12.2020 (info reminder si pentru fișier cu extensia .zip) – click aici
ONG-URI si ALTE ORGANIZATII – DOCUMENTE UTILE PE TEMA BILANTULUI ANUAL LA 2020:
🎯 – Care este termenul/data limită de depunere în anul 2021 – pentru bilanț ONG la 31.12.2020 (asociație, fundație, federație) – click aici
💡 Bilanț ONG la 31.12.2020 – ANAF a publicat noua versiune a PDF-ului inteligent oficial (valabil în 2021) – click aici
📌 – Declarația de inactivitate (pentru raportare aferentă an 2020) – care este termenul limită de depunere în anul 2021 – CLICK AICI
🔍 – Declarație de inactivitate 2021 (S1046) – ANAF a publicat PDF-ul inteligent (pentru entități care nu au desfășurat activitate în 2020) – click aici
[…] 🔍 – Termen depunere bilanț la 31.12.2020 – în anul fiscal 2021 (situații financiare/raportări contabile) – click aici 📌 – Bilanț contabil anual la 31.12.2020 – actualizare la PDF-ul inteligent (corecție funcție „Import fișier XML creat cu alte aplicații”) – click aici 👉 – Declarația de inactivitate – ce termen de depunere avem în anul 2021 (pentru raportare an 2020) – click aici 🎯 – INFO ANAF 2021 – depunerea Situațiilor Financiare la 31 decembrie 2020 – click aici 💡 – NEWS – ce noutăți conține PDF-ul pentru formularul de bilanț la 31.12.2020 (info reminder si pentru fișier cu extensia .zip) – click aici 📌 – Declarație în conformitate cu prevederile art. 30 din Legea contabilității nr. 82/1991 (dosar bilanț 31.12.2020) – model 2021 – click aici […]

[…] art. 30 din Legea contabilității nr. 82/1991 (dosar bilanț 31.12.2020) – model 2021 – click aici 🔍 – Nivel sancțiuni/amenzi în 2021 – pentru neîntocmirea, nesemnarea și […]