Prin Ordonanța de Urgență nr.33 adoptată de Guvernul României – TEXT INTEGRAL, publicată în Monitorul Oficial la data de 29 aprilie 2021, au fost aduse modificări și completări Legii nr. 156 / 2000 privind protecția cetățenilor români care lucrează în străinătate.
Astfel, pentru lucrătorii sezonieri, anterior încheierii acordurilor sau tratatelor cu autorităţile publice similare din alte state, partea română va negocia inclusiv clauze referitoare la condițiile de cazare pe care ar trebui să le ofere angajatorii, respectând normele naționale din statul de primire și la acordarea unei indemnizații pentru asigurarea hranei zilnice, pe perioada în care lucrătorii sezonieri își desfășoară efectiv activitatea, precum și la decontarea cheltuielilor de transport dus-întors către domiciliul din România.
✅ ABONEAZA-TE LA NOUL NOSTRU CANAL DE YOUTUBE ✅ – click aici – DUPA CARE DAI CLICK PE „SUBSCRIBE” SI APOI PE CLOPOTEL. MULTUMIM!
De asemenea, în cazul în care deplasarea lucrătorilor către acelaşi loc de muncă din statul de destinaţie se efectuează în grupuri mai mari de 10 persoane, agentul de plasare a forţei de muncă şi furnizorul de servicii de plasare a forţei de muncă are obligaţia organizării transportului, prin persoane juridice autorizate să efectueze transport internaţional de persoane.
Tot în sarcina agenţilor de plasare a forţei de muncă este reținută și obligaţia ca lucrătorii plasaţi la muncă în străinătate să deţină toate documentele necesare accesului în statul de destinaţie, să le asigure informarea cu privire la condiţiile speciale de intrare în statul de destinaţie, respectiv la regulile speciale care trebuie respectate, cu precădere în condiţiile existenţei unui risc epidemiologic.
IMPORTANT – CLICK PE CLOPOȚELUL ROSU DIN COLTUL ECRANULUI (STÂNGA JOS), SAU TE ROG SA DAI ACCEPT IN FEREASTRA CE APARE LA INTRAREA PE SITE – SI ABONEAZĂ-TE LA NOTIFICĂRI. DE CÂTE ORI PUBLICAM CEVA, AJUNGE MAI REPEDE LA TINE DECÂT LA CEI CARE NU SUNT ABONAȚI. PENTRU ABONARE LA NEWSLETTER – CLICK AICI
În același context, agentul de plasare a forței de muncă va pune la dispoziția lucrătorilor, înainte de plecarea din România, contractul individual de muncă sau documentul echivalent contractului de muncă potrivit legislației statului de destinație, atât în limba română cât și în limba statului în care se află stabilit sau își desfășoară activitatea angajatorul.
În cazul plasării în străinătate a unor cetățeni români care, după semnarea contractului de mediere nu îşi respectă obligaţiile ce decurg din acesta, aceștia sunt obligaţi să achite contravaloarea cheltuielilor efectuate de agentul de plasare sau de către furnizorii de servicii de plasare a forţei de muncă, în baza documentelor justificative, fără ca această sumă să poată depăși 200 euro/lucrător.
🔍 OUG nr. 36/2021 – posibilitatea utilizării semnăturii electronice la contractele de muncă (modificări Codul Muncii) 🔍 – click aici
Cetățenii români, angajați în străinătate, pot sesiza misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României, cu privire la încălcarea legislației aplicabile în materie de dreptul muncii și a clauzelor contractului individual de muncă sau a documentului echivalent acestuia, sesizările fiind direcționate către autoritățile competente ale statului pe teritoriul căruia își desfășoară activitatea angajatorul.
🎯 OUG nr. 37/2021 – modificarea și completarea Codului Muncii (fisa post verbal, eliminare Regulament Intern la micro) 🎯 – click aici
În vederea creșterii gradului de protecție a cetățenilor români care lucrează în străinătate, indiferent dacă aceștia apelează la serviciile unui agent de plasare a forței de muncă român sau la serviciile unui furnizor de servicii de plasare a forței de muncă stabilit pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii Europene care desfășoară în România astfel de activități, noua reglementare stabilește în sarcina acestora obligația de a transmite inspectoratului teritorial de muncă în raza căruia îşi au sediul social, o notificare privind plasarea forţei de muncă, cu cel puţin 5 zile lucrătoare anterioare plecării din ţară a persoanelor plasate la muncă în străinătate, în care vor fi menționate inclusiv condițiile de realizare a transportului și datele de identificare ale operatorului de transport.
✅ Model Împuternicire/Delegație pentru depunere electronica sau pe e-mail (la ONRC) – a Declarației privind Beneficiarul Real ✅ – click aici
ITM reaminteste și cu această ocazie, că activitățile de mediere sunt efectuate în mod gratuit, fără percepere de comisioane, tarife sau taxe. Actul normativ recent adoptat prevede de asemenea o majorare a minimului amenzilor aplicabile agenților de plasare care încalcă dispozițiile legale, astfel că în funcție de gravitatea faptei, cuantumul variază între 5.000 și 40.000 de lei.
Sursa (cu multumiri) – Biroul de presă al ITM Arad