Dupa cum stiti, publicarea Ordinul Ministrului Finanțelor nr. 1669 din 11 iulie 2022 – text integral aici – pentru aprobarea Sistemului de raportare contabila la 30 iunie 2022 a operatorilor economici – in Monitorul Oficial nr. 723 din 19 iulie 2022 , reglementeaza cine si ce se depune pentru raportarea la iunie 2022.
Potrivit acestui act normativ – operatorii economici care în exerciţiul financiar precedent au înregistrat o cifră de afaceri de peste 1.000.000 euro vor trebui să depună la unităţile teritoriale ale MFP până cel târziu la data de – DETALII TERMEN AUGUST 2021 AICI – raportările contabile la data de 30 iunie 2022 .
PENTRU ABONARE LA NEWSLETTER – CLICK AICI – DE CÂTE ORI PUBLICAM CEVA, AJUNGE MAI REPEDE LA TINE DECÂT LA CEI CARE NU SUNT ABONAȚI. – IMPORTANT – CLICK PE CLOPOȚELUL ROSU DIN COLTUL ECRANULUI (STÂNGA JOS), SAU TE ROG SA DAI ACCEPT IN FEREASTRA CE APARE LA INTRAREA PE SITE – SI ABONEAZĂ-TE LA NOTIFICĂRI.
Actul normativ NU CONTINE PRECIZARI cu privire la faptul ca entitatile cu CA < 1.000.000 euro (la 31.12.2021) - ar trebui să depună la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice o declaraţie pe propria răspundere sau alt document, care sa specifice ca acestea nu au depasit 1.000.000 euro (CIFRA DE AFACERI) la finele anului 2021.
✅ ABONEAZA-TE LA NOUL NOSTRU CANAL DE YOUTUBE ✅ – click aici – DUPA CARE DAI CLICK PE „SUBSCRIBE” SI APOI PE CLOPOTEL. MULTUMIM!
IN CONCLUZIE – NU TREBUIE DEPUS NIMIC LA ANAF – DACA NU INDEPLINITI CONDITIILE DIN ORDIN.
🔍 ALTE RESURSE UTILE – DIN ULTIMA PERIOADA: 🔍
✅ – HAI SA AJUTAM! – Solicitare sprijin pentru Asociația Literata. Va mulțumim anticipat tuturor! – click aici
💡 – Bilanț/Raportare Contabilă 30.06.2022 – ANAF a publicat PDF-ul inteligent necesar generării formularelor – click aici
💡 – Declarație pentru alinierea la prevederile OG nr. 16/2022, pentru CIM part-time – model orientativ (gratuit) – click aici
💡 – Codul Muncii sau Legea 53/2003 – versiunea actualizată la luna MAI a anului 2022 (editabil și gratuit) – click aici
💡 – Insp. Muncii – acordarea celor 200 de lei, luată in calcul la stabilirea indemnizației de concediu de odihnă sau medical – click aici
💡 – Act Adițional majorare salariu minim din 01.06.2022 – model UTIL pentru angajatorii ce vor da aplice (200 lei neimpozabili) – click aici
💡 – OUG nr. 67/2022 – modificarea și completarea art. 59 din CPF (200 lei la salariul minim … neimpozabili) – click aici
💡 – Calcul diurna deductibilă 2022 – fișier util pentru calcul corect (in fiecare lună) – click aici
💡 – Împuternicire (model 2022) – pentru înrolare/înregistrare in SPV a firmei/companiei/entității, cu semnătura electronică a contabilului – click aici
💡 – Împuternicire (model) – pentru înrolare/înregistrare in SPV a firmei/companiei/entității, cu semnătura electronică a contabilului – click aici
💡 – Împuternicire (procură specială) – MODEL – anexa pentru F 150 (declarații electronice) sau pentru SPV – click aici