AcasăLegislatie actualizataModificări Sistem RO e-Transport - ce noutăți a adus OUG nr. 132/2022...

Modificări Sistem RO e-Transport – ce noutăți a adus OUG nr. 132/2022 (oficial)

Având in vedere ca, in Monitorul Oficial nr. 957 din 30 septembrie 2022, a fost publicat Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 132 din 29 septembrie 2022 text aici – privind modificarea şi completarea unor acte normative – va supunem atentiei un info oficial cu privire la acesta – multumita AJFP Dambovita (institutie careia ii multumim pentru posibilitatea preluarii informatiilor).

Au fost îmbunătățite și extinse noțiunile utilizate în cuprinsul actului normativ pentru claritatea textului și pentru a integra toate situațiile care pot să apară în practică și care necesită declarare în sistemul RO e-Transport.

PENTRU ABONARE LA NEWSLETTER – CLICK AICI DE CÂTE ORI PUBLICAM CEVA, AJUNGE MAI REPEDE LA TINE DECÂT LA CEI CARE NU SUNT ABONAȚI. IMPORTANT – CLICK PE CLOPOȚELUL ROSU DIN COLTUL ECRANULUI (STÂNGA JOS), SAU TE ROG SA DAI ACCEPT IN FEREASTRA CE APARE LA INTRAREA PE SITE – SI ABONEAZĂ-TE LA NOTIFICĂRI.

A fost instituită obligația de declarare a transportului pentru noi utilizatori, raportat la tipul de operațiuni care pot să apară în practică, respectiv:

a) operatorul economic, pentru bunurile cu risc fiscal ridicat deținute și transportate între locul de încărcare și locul de descărcare, situate pe teritoriul național;
b) prestatorul de servicii din România în cazul unor operațiuni comerciale reprezentând un nontransfer atât pentru bunurile descărcate pe teritoriul României pentru prestarea de servicii, cât și pentru bunurile rezultate reexpediate în statul partenerului comercial;
c) beneficiarul din România în cazul unor operațiuni comerciale reprezentând un nontransfer atât pentru bunurile expediate din România pentru prestarea de servicii într-un stat membru UE, cât și pentru bunurile rezultate reexpediate în România;
d) clientul din România în cazul unor operațiuni comerciale ce se subscriu regimului de stocuri la dispoziția clientului în situația în care România este statul membru către care au fost expediate sau transportate bunurile, atât pentru bunurile descărcate pe teritoriul României, cât și pentru bunurile livrate într-un stadiu ulterior după sosire, către altă persoană impozabilă din România sau în cazul în care bunurile respective sunt returnate în statul membru din care au fost expediate sau transportate inițial;
e) furnizorul din România în cazul unor operațiuni comerciale ce se subscriu regimului de stocuri la dispoziția clientului în situația în care România este statul membru din care au fost expediate sau transportate bunurile, atât pentru bunurile expediate din România cât și în cazul în care bunurile respective sunt returnate în România.

ABONEAZA-TE LA NOUL NOSTRU CANAL DE YOUTUBE ✅ – click aici – DUPA CARE DAI CLICK PE „SUBSCRIBE” SI APOI PE CLOPOTEL. MULTUMIM!

S-a reglementat obligația organizatorului transportului sau operatorului de transport, să actualizeze în perioada de valabilitate a codului UIT, informațiile privind identificarea vehiculului de transport rutier, ori de câte ori acestea se modifică, înainte de repunerea în mișcare.

A fost instituit un mecanism de declarare sau actualizare a datelor, după caz, în situația în care Sistemul RO e-Transport nu este funcțional. Perioadele de nefuncționare a sistemului urmează să fie publicate pe paginile de internet ale Administrației Naționale de Administrare Fiscală și Ministerului Finanțelor.

A fost extins termenul de valabilitate a codului UIT de la 5 zile calendaristice la 15 zile calendaristice în cazul achizițiilor intracomunitare de bunuri, precum și în cazul operațiunilor comerciale reprezentând un nontransfer și transportul bunurilor reprezentând stocuri la dispoziția clientului.

A fost instituită sancțiune pentru neîndeplinirea obligației de declarare și/sau de actualizare a datelor, după repunerea în funcțiune a sistemului RO e-Transport.

Au fost extinse competențele de constatare a contravențiilor și aplicare a sancțiunilor și pentru personalul din cadrul structurilor subordonate Ministerului Afacerilor Interne, procedura de aplicare, în acest caz, urmând să fie stabilită prin ordin al ministrului afacerilor interne.

A fost prelungită perioada în care nu se vor constata contravenții până la data de 1 ianuarie 2023.

🔍 ALTE RESURSE UTILE – DIN ULTIMA PERIOADA: 🔍

✅ – HAI SA AJUTAM! – Solicitare sprijin pentru Asociația Literata. Va mulțumim anticipat tuturor!click aici

💡 – Declarație pentru alinierea la prevederile OG nr. 16/2022, pentru CIM part-time – model oficial (conform OMF nr. 1855/2022) 💡 – CLICK AICI
💡 – Tranzacțiile cu numerar, pentru anumite categorii de persoane – restricții (material 2022) – CLICK AICI
💡 – OG nr. 31/2022 – modificarea și completarea Codului de Procedură Fiscală – click aici

💡 – Codul Muncii sau Legea 53/2003 – versiunea actualizată la luna AUGUST a anului 2022 (editabil și gratuit) – click aici
💡 – Insp. Muncii – acordarea celor 200 de lei, luată in calcul la stabilirea indemnizației de concediu de odihnă sau medical – click aici
💡 – Act Adițional majorare salariu minim din 01.06.2022 – model UTIL pentru angajatorii ce vor da aplice (200 lei neimpozabili) – click aici
💡 – OUG nr. 67/2022 – modificarea și completarea art. 59 din CPF (200 lei la salariul minim … neimpozabili) – click aici
💡 – Calcul diurna deductibilă 2022 – fișier util pentru calcul corect (in fiecare lună) – click aici

💡 – Împuternicire (model 2022) – pentru înrolare/înregistrare in SPV a firmei/companiei/entității, cu semnătura electronică a contabilului – click aici
💡 – Împuternicire (model) – pentru înrolare/înregistrare in SPV a firmei/companiei/entității, cu semnătura electronică a contabilului – click aici
💡 – Împuternicire (procură specială) – MODEL – anexa pentru F 150 (declarații electronice) sau pentru SPV – click aici

LĂSAȚI UN MESAJ

Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -
- Advertisement -
Având in vedere ca, in Monitorul Oficial nr. 957 din 30 septembrie 2022, a fost publicat Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 132 din 29 septembrie 2022 - text aici - privind modificarea şi completarea unor acte normative - va supunem...Modificări Sistem RO e-Transport - ce noutăți a adus OUG nr. 132/2022 (oficial)
error: Conținutul este protejat !!