Legea nr.283/2022, care a intrat în vigoare din 22 octombrie – INFO AICI – pentru modificarea și completarea Legii nr. 53/2003 Codul muncii implementează dispozițiile a două directive europene, care conțin noutăți din sfera relațiilor de muncă, având ca scop menținerea unui echilibru între viața profesională și cea privată a salariaților.
✅️ 1.Informații suplimentare cu privire la clauzele din contractul de muncă.
Față de prevederile existente, angajatorul trebuie să informeze candidații și salariații , în plus, cu următoarele:
IMPORTANT – CLICK PE CLOPOȚELUL ROSU DIN COLTUL ECRANULUI (STÂNGA JOS), SAU TE ROG SA DAI ACCEPT IN FEREASTRA CE APARE LA INTRAREA PE SITE – SI ABONEAZĂ-TE LA NOTIFICĂRI. DE CÂTE ORI PUBLICAM CEVA, AJUNGE MAI REPEDE LA TINE DECÂT LA CEI CARE NU SUNT ABONAȚI. PENTRU ABONARE LA NEWSLETTER – CLICK AICI
– dacă munca nu se desfășoară într-un loc fix ci în mai multe locuri, trebuie precizat dacă deplasarea persoanei între acestea este asigurată sau decontată de angajator;
– în ceea ce privește salariul trebuie precizate și alte elemente constitutive ale veniturilor salariale, evidenţiate separat, alături de periodicitatea plăţii salariului şi metoda de plată;
– în afară de durata normală a muncii, persoana va trebui informată despre condițiile de efectuare și de compensare/plată a orelor suplimentare și, dacă e cazul, cum e organizată munca în schimburi;
– în cazul perioadei de probă, va fi necesar să se precizeze și condițiile perioadei de probă, nu doar durata acesteia;
– precizarea avantajelor acordate (de exemplu, suportarea unei asigurări medicale private sau a contribuțiilor pentru o pensie facultativă/ocupațională);
– dacă activitatea urmează să se desfășoare în străinătate, pe lângă durata perioadei de muncă va trebui indicată și țara (sau țările) unde se va desfășura activitatea respectivă.
✅️ 2.Neîndeplinirea obligației de informare
Candidații sau salariații care consideră că angajatorul nu le-a furnizat informațiile obligatorii stabilite prin Codul muncii pot sesiza instanța competentă și pot cere despăgubiri.
✅️ 3. Contracte individuale de muncă multiple
Un salariat poate munci la angajatori diferiți sau la același angajator, în baza unor contracte individuale de muncă, dar fără suprapunerea programului de muncă.
✅️ 4. Perioada de probă
Unul dintre aspectele de noutate vizează clauza contractuală privind perioada de probă. Astfel, în contractul de muncă trebuie să se regăsească obligatoriu pe lângă durata perioadei de probă și condițiile perioadei de probă, dacă acestea există.
O a doua modificare se referă la faptul că angajatorul nu poate stabili o nouă perioadă de probă în cazul în care, în termen de 12 luni, între aceleași părți se încheie un nou contract individual de muncă pentru aceeași funcție și cu aceleași atribuții.
✅ ABONEAZA-TE LA NOUL NOSTRU CANAL DE YOUTUBE ✅ – click aici – DUPA CARE DAI CLICK PE „SUBSCRIBE” SI APOI PE CLOPOTEL. MULTUMIM!
Un alt aspect important pentru angajatul care a trecut peste perioada de probă este acela că poate solicita trecerea pe un post vacant care îi asigură condiții de muncă mai favorabile dacă are o vechime de cel puțin şase luni la același angajator.
✅️ 5. Programul individualizat de muncă
Angajatorul poate stabili programe individualizate de muncă pentru toţi salariaţii cu acordul sau la solicitarea acestora, temporar sau pe termen lung. Angajatorul va trebui să analizeze cererile salariaților, iar orice refuz va trebui motivat în scris în maxim cinci zile lucrătoare.
✅️ 6. Modificări privind regulamentul intern
Față de elementele care trebuie incluse acum în regulamentul intern, au fost introduse două noi categorii de dispoziții referitoare la regulile de preaviz și la informațiile despre politica generală de formare a salariaților (dacă există). De asemenea, regulamentul intern trebuie să fie adus la cunoștința salariaților (în format tipărit sau în format electronic) încă din prima zi de lucru și produce efecte de la momentul luării la cunoștință.
Sursa (cu multumiri) – ITM Salaj
🔍 ALTE RESURSE UTILE – DIN ULTIMA PERIOADA: 🔍
✅ – HAI SA AJUTAM! – Solicitare sprijin pentru Asociația Literata. Va mulțumim anticipat tuturor! – click aici
💡 – Legea nr. 275/2022 – fișa de post, condica de prezența și Regulamentul Intern … din nou obligatorii la firmele sub 9 angajați – CLICK AICI
💡 – HG nr. 1164/2022 – acces online al salariaților sau foștilor salariați la datele din REVISAL (în vigoare la 31 decembrie 2024) – click aici
💡 – Declarație pentru alinierea la prevederile OG nr. 16/2022, pentru CIM part-time – model oficial (conform OMF nr. 1855/2022) 💡 – CLICK AICI
💡 – Tranzacțiile cu numerar, pentru anumite categorii de persoane – restricții (material 2022) – CLICK AICI
💡 – OG nr. 31/2022 – modificarea și completarea Codului de Procedură Fiscală – click aici
💡 – Codul Muncii sau Legea 53/2003 – versiunea actualizată la luna AUGUST a anului 2022 (editabil și gratuit) – click aici
💡 – Insp. Muncii – acordarea celor 200 de lei, luată in calcul la stabilirea indemnizației de concediu de odihnă sau medical – click aici
💡 – Act Adițional majorare salariu minim din 01.06.2022 – model UTIL pentru angajatorii ce vor da aplice (200 lei neimpozabili) – click aici
💡 – OUG nr. 67/2022 – modificarea și completarea art. 59 din CPF (200 lei la salariul minim … neimpozabili) – click aici
💡 – Calcul diurna deductibilă 2022 – fișier util pentru calcul corect (in fiecare lună) – click aici
💡 – Împuternicire (model 2022) – pentru înrolare/înregistrare in SPV a firmei/companiei/entității, cu semnătura electronică a contabilului – click aici
💡 – Împuternicire (model) – pentru înrolare/înregistrare in SPV a firmei/companiei/entității, cu semnătura electronică a contabilului – click aici
💡 – Împuternicire (procură specială) – MODEL – anexa pentru F 150 (declarații electronice) sau pentru SPV – click aici