AcasăCodul munciiITM (oficial) - măsuri de protecție aplicabile condițiilor de muncă pentru copii...

ITM (oficial) – măsuri de protecție aplicabile condițiilor de muncă pentru copii și tineri

În scopul diminuării riscurilor de exploatare prin muncă a minorilor, ITM reamintește prevederile legislației în vigoare, privind măsurile de protecție aplicabile condițiilor de muncă pentru copii și tineri și timpul de muncă:

💡 – persoana fizica dobândește capacitate de muncă la împlinirea vârstei de 16 ani;
⛔ – încadrarea în muncă a persoanelor sub vârsta de 15 ani este interzisă;
✍ – persoana fizică poate încheia un contract de muncă în calitate de salariat și la împlinirea vârstei de 15 ani, cu acordul părinților sau al reprezentanților legali, pentru activități potrivite cu dezvoltarea fizică, aptitudinile și cunoștințele sale, dacă astfel nu îi sunt periclitate sănătatea, dezvoltarea și pregătirea profesională;

PENTRU ABONARE LA NEWSLETTER – CLICK AICI DE CÂTE ORI PUBLICAM CEVA, AJUNGE MAI REPEDE LA TINE DECÂT LA CEI CARE NU SUNT ABONAȚI. IMPORTANT – CLICK PE CLOPOȚELUL ROSU DIN COLTUL ECRANULUI (STÂNGA JOS), SAU TE ROG SA DAI ACCEPT IN FEREASTRA CE APARE LA INTRAREA PE SITE – SI ABONEAZĂ-TE LA NOTIFICĂRI.

⚠️ – încadrarea în muncă în locuri de muncă grele, vătămătoare sau periculoase se poate face după împlinirea vârstei de 18 ani;
⏱ – durata timpului de muncă este de 6 ore pe zi şi de 30 de ore pe săptămână;
⏳ – tinerii în vârstă de până la 18 ani nu pot presta muncă suplimentară;
🌃 – tinerii în vârstă de până la 18 ani nu pot presta muncă de noapte;
🍽 – tinerii în vârstă de până la 18 ani beneficiază de o pauză de masă de cel puțin 30 de minute, în cazul în care durata zilnică a timpului de muncă este mai mare de 4 ore și jumătate;
🗓 – tinerii în vârstă de până la 18 ani beneficiază de un concediu de odihnă suplimentar de cel puţin 3 zile lucrătoare.

📣 𝗔𝘁𝗲𝗻𝘁̗𝗶𝗲‼️ Încadrarea în muncă a unui minor cu nerespectarea condiţiilor legale de vârstă sau folosirea acestuia pentru prestarea unor activităţi cu încălcarea prevederilor legale referitoare la regimul de muncă al minorilor constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Sursa (cu multumiri) – ITM Prahova si Insp. Muncii

ABONEAZA-TE LA NOUL NOSTRU CANAL DE YOUTUBE ✅ – click aici – DUPA CARE DAI CLICK PE „SUBSCRIBE” SI APOI PE CLOPOTEL. MULTUMIM! ⚠️ CONTABILI PE FACEBOOK ⚠️ – CLICK AICI

🔍 ALTE RESURSE UTILE – DIN ULTIMA PERIOADA: 🔍

✅ – HAI SA AJUTAM! – Solicitare sprijin pentru Asociația Literata. Va mulțumim anticipat tuturor!click aici

💡 – UTIL – În atenția plătitorilor de impozit pe profit și impozit pe veniturile microîntreprinderilor – posibilitate redirecționare impozit (exemple) – click aici
💡 – Legea nr. 275/2022 – fișa de post, condica de prezența și Regulamentul Intern … din nou obligatorii la firmele sub 9 angajați – CLICK AICI
💡 – HG nr. 1164/2022 – acces online al salariaților sau foștilor salariați la datele din REVISAL (în vigoare la 31 decembrie 2024) – click aici
💡 – Declarație pentru alinierea la prevederile OG nr. 16/2022, pentru CIM part-time – model oficial (conform OMF nr. 1855/2022) 💡 – CLICK AICI
💡 – Tranzacțiile cu numerar, pentru anumite categorii de persoane – restricții (material 2022) – CLICK AICI
💡 – OG nr. 31/2022 – modificarea și completarea Codului de Procedură Fiscală – click aici

💡 – Codul Muncii sau Legea 53/2003 – versiunea actualizată la luna AUGUST a anului 2022 (editabil și gratuit) – click aici
💡 – Insp. Muncii – acordarea celor 200 de lei, luată in calcul la stabilirea indemnizației de concediu de odihnă sau medical – click aici
💡 – Act Adițional majorare salariu minim din 01.06.2022 – model UTIL pentru angajatorii ce vor da aplice (200 lei neimpozabili) – click aici
💡 – OUG nr. 67/2022 – modificarea și completarea art. 59 din CPF (200 lei la salariul minim … neimpozabili) – click aici
💡 – Calcul diurna deductibilă 2022 – fișier util pentru calcul corect (in fiecare lună) – click aici

💡 – Împuternicire (model 2022) – pentru înrolare/înregistrare in SPV a firmei/companiei/entității, cu semnătura electronică a contabilului – click aici
💡 – Împuternicire (model) – pentru înrolare/înregistrare in SPV a firmei/companiei/entității, cu semnătura electronică a contabilului – click aici
💡 – Împuternicire (procură specială) – MODEL – anexa pentru F 150 (declarații electronice) sau pentru SPV – click aici

LĂSAȚI UN MESAJ

Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -
- Advertisement -
În scopul diminuării riscurilor de exploatare prin muncă a minorilor, ITM reamintește prevederile legislației în vigoare, privind măsurile de protecție aplicabile condițiilor de muncă pentru copii și tineri și timpul de muncă: 💡 - persoana fizica dobândește capacitate de muncă la împlinirea vârstei de 16...ITM (oficial) - măsuri de protecție aplicabile condițiilor de muncă pentru copii și tineri
error: Conținutul este protejat !!