AcasăCodul munciiITM (oficial 2023) - informare cu privire la angajarea minorilor

ITM (oficial 2023) – informare cu privire la angajarea minorilor

Pentru contabilitate și salarizare recomandăm NextUp

Protecţia tinerilor la locul de muncă este reglementată, în mod expres, de Hotărârea de Guvern nr. 600/2007. Practic, actul normativ amintit are drept scop asigurarea protecţiei tinerilor împotriva exploatării economice, oricărei munci susceptibile să dăuneze securităţii, sănătăţii sau dezvoltării lor fizice, psihologice, morale ori sociale sau să pericliteze educaţia acestora.

Pentru o mai bună înţelegere de către angajatori a obligaţiilor pe care le au faţă de salariaţii lor tinerii şi care sunt prevăzute în actul normativ mai sus menţionat, ITM redă în cele ce urmează, definiţia succintă a câtorva termeni şi anume:

– tânăr – orice persoană în vârstă de cel puţin 15 ani şi de cel mult 18 ani;
– copil – orice persoană care nu a atins vârsta de 15 ani sau orice tânăr în vârstă de cel puţin 15 ani şi de cel mult 18 ani care face încă obiectul şcolarizării obligatorii pe bază de program integral, stabilit de lege;
– muncă uşoară – toate activităţile care, prin natura proprie sarcinilor pe care le presupun şi a condiţiilor specifice în care acestea sunt efectuate, nu pot prejudicia securitatea, sănătatea sau dezvoltarea copilului şi tânărului şi nu sunt de natură să prejudicieze frecvenţa şcolară, participarea la programe de orientare ori de formare profesională, aprobate de conducerea unităţii de învăţământ, sau capacitatea acestora de a beneficia de instruirea primită;

PENTRU ABONARE LA NEWSLETTER – CLICK AICI DE CÂTE ORI PUBLICAM CEVA, AJUNGE MAI REPEDE LA TINE DECÂT LA CEI CARE NU SUNT ABONAȚI. IMPORTANT – CLICK PE CLOPOȚELUL ROSU DIN COLTUL ECRANULUI (STÂNGA JOS), SAU TE ROG SA DAI ACCEPT IN FEREASTRA CE APARE LA INTRAREA PE SITE – SI ABONEAZĂ-TE LA NOTIFICĂRI.

Pornind de la premisele mai sus enunţate, ITM reamintește angajatorilor câteva dintre prevederile legale privind regimul de muncă al minorilor, şi anume:

– încadrarea în muncă a copiilor este interzisă, excepţie făcând doar copiii în vârstă de cel puţin 16 ani, care fac obiectul şcolarizării obligatorii, pe bază de program integral şi care pot încheia, în condiţiile legii, un contract individual de muncă în calitate de salariat pentru desfăşurarea de munci uşoare. Copiii din această categorie pot încheia un contract individual de muncă şi la împlinirea vârstei de 15 ani, cu acordul părinţilor sau al reprezentanţilor legali, pentru desfăşurarea de activităţi potrivite cu dezvoltarea fizică, aptitudinile şi cunoştinţele sale, dacă astfel nu îi sunt periclitate sănătatea, dezvoltarea şi pregătirea profesională;
– durata timpului de muncă, în cazul tinerilor, este de maximum 6 ore/zi şi 30 de ore/săptămână, chiar şi în situaţia în care tânărul cumulează mai multe funcţii în baza unor contracte individuale de muncă;
– tinerii nu pot presta muncă suplimentară;
– tinerii nu pot presta munca de noapte;
– tinerii beneficiază de o pauză de masă de cel puţin 30 de minute consecutive, în cazul în care durata zilnică a timpului de muncă este mai mare de 4 ore şi jumătate;
– tinerii beneficiază de o perioadă de repaus săptămânal de două zile consecutive, de regulă sâmbăta şi duminica;
– tinerii beneficiază de un concediu de odihnă suplimentar de cel puţin 3 zile lucrătoare.
– de asemenea, angajatorul este obligat să ia măsurile necesare pentru asigurarea securităţii şi protejarea sănătăţii tinerilor, ţinând seama, în special, de riscurile specifice locului de muncă; angajatorul trebuind să ia măsurile legale, pe baza evaluării riscurilor existente pentru tineri şi legate de munca acestora. Practic, angajatorul este obligat să informeze, în scris, tinerii sau, în funcţie de situaţie, părinţii sau reprezentanţii legali ai copiilor, asupra eventualelor riscuri şi asupra tuturor măsurilor luate în ceea ce priveşte securitatea şi sănătatea lor.

ABONEAZA-TE LA NOUL NOSTRU CANAL DE YOUTUBE ✅ – click aici – DUPA CARE DAI CLICK PE „SUBSCRIBE” SI APOI PE CLOPOTEL. MULTUMIM! ⚠️ CONTABILI PE FACEBOOK ⚠️ – CLICK AICI

Ţinând cont că, încadrarea în muncă a unui minor cu nerespectarea condiţiilor legale de vârstă sau folosirea acestuia pentru prestarea unor activităţi cu încălcarea prevederilor legale referitoare la regimul de muncă al minorilor – potrivit art. 265 alin. 1 din Codul Muncii – constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Sursa (cu multumiri) – Biroul de presă al ITM Arad

LĂSAȚI UN MESAJ

Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -
- Advertisement -
" Pentru contabilitate și salarizare - recomandăm NextUp " Protecţia tinerilor la locul de muncă este reglementată, în mod expres, de Hotărârea de Guvern nr. 600/2007. Practic, actul normativ amintit are drept scop asigurarea protecţiei tinerilor împotriva exploatării economice, oricărei munci susceptibile să...ITM (oficial 2023) - informare cu privire la angajarea minorilor
error: Conținutul este protejat !!