„ Pentru contabilitate și salarizare – recomandăm NextUp ”
Stagiile de integrare la locul de muncă au o importanță deosebită atât pentru proaspeții absolvenți de învățământ superior, cât și pentru unitățile economice.
Perioada de stagiu reprezintă pentru angajatori o modalitate de selecție a viitorilor specialiști dar și modelarea proaspeților absolvenți după cerințele postului.
Pentru absolvenți, perioada de stagiu reprezintă o oportunitate și un start în cariera profesională, în condițiile în care marea majoritate a angajatorilor solicită, la angajare, experiență profesională.
Codul muncii stabilește că primele 6 luni după debutul în profesie se consideră perioadă de stagiu, excepţie făcând acele profesii în care stagiatura este reglementată prin legi speciale ( judecători, avocați, notari, experți contabili,etc.).
Modalitatea de efectuare a stagiului este reglementată de Legea nr.335/2013 și Normele metodologice de aplicare aprobate prin H.G. nr.473/2014.
Beneficiarii legii sunt absolvenţii de învăţământ superior care au diplomă de licenţă sau echivalentă şi, la debutul în profesie, se angajează cu contract individual de muncă pe un post conform specializării absolvite.
Pe perioada stagiului, stagiarul prestează activitate pentru şi sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în baza unui contract individual de muncă şi a contractului de stagiu.
PENTRU ABONARE LA NEWSLETTER – CLICK AICI – DE CÂTE ORI PUBLICAM CEVA, AJUNGE MAI REPEDE LA TINE DECÂT LA CEI CARE NU SUNT ABONAȚI. – IMPORTANT – CLICK PE CLOPOȚELUL ROSU DIN COLTUL ECRANULUI (STÂNGA JOS), SAU TE ROG SA DAI ACCEPT IN FEREASTRA CE APARE LA INTRAREA PE SITE – SI ABONEAZĂ-TE LA NOTIFICĂRI.
Modalitatea concretă de efectuare a perioadei de stagiu, drepturile şi obligaţiile părţilor se stabilesc prin contractul de stagiu şi se completează cu prevederile din cuprinsul contractului colectiv de muncă aplicabil şi din regulamentul intern.
Conducătorul compartimentului, în care stagiarul îşi desfăşoară activitatea, elaborează şi supune spre aprobare angajatorului programul de activităţi, în baza căruia se desfăşoară şi se realizează evaluarea activităţii stagiarului.
Criteriile de evaluare a activităţii stagiarului se stabilesc de către angajator pe baza obiectivelor şi indicatorilor de performanţă stabiliţi în programul de activităţi al stagiarului.
Coordonarea şi supravegherea activităţii de stagiu este realizată de un mentor, numit de angajator dintre salariaţii calificaţi, cu o experienţă profesională de cel puţin doi ani în domeniul în care urmează să se realizeze stagiul.
Evaluarea activităţii stagiarului se face cu 5 zile lucrătoare înainte de terminarea perioadei de stagiu de către comisia de evaluare.
Pe baza referatului de evaluare, angajatorul eliberează un certificat/o adeverinţă de finalizare a stagiului, vizate de inspectoratul teritorial de muncă.
Promovarea evaluării se finalizează cu eliberarea unui certificat semnat de angajator. În acest caz, perioada de stagiu constituie vechime în specialitate.
Nepromovarea evaluării se finalizează cu eliberarea unei adeverinţe prin care se recunoaşte finalizarea stagiului.
La sfârşitul perioadei de stagiu, când evaluarea s-a finalizat fără promovarea acesteia, contractul individual de muncă poate înceta exclusiv printr-o notificare scrisă, fără preaviz, la iniţiativa oricăreia dintre părţi, fără a fi necesară motivarea acesteia. Un angajator mai poate încadra o singură dată pe acelaşi post un absolvent de învăţământ superior care să efectueze stagiu în baza unui contract de stagiu.
Modelul-cadru al contractului de stagiu, al referatului de evaluare, al raportului de stagiu, respectiv ale certificatului/ adeverinței de finalizare a stagiului sunt stabilite prin normele metodologice pentru aplicarea prevederilor legii aprobate prin H.G. nr.473/2014.
Important! Este interzisă utilizarea stagiarilor la prestarea altor activități sau exercitarea altor atribuţii în afara celor prevăzute în fişa postului şi în contractul de stagiu.
✅ ABONEAZA-TE LA NOUL NOSTRU CANAL DE YOUTUBE ✅ – click aici – DUPA CARE DAI CLICK PE „SUBSCRIBE” SI APOI PE CLOPOTEL. MULTUMIM! ⚠️ CONTABILI PE FACEBOOK ⚠️ – CLICK AICI
SURSA (CU MULTUMIRI PENTRU POSIBILITATEA PRELUARII INFORMATIILOR) – CLICK AICI
🔍 ALTE RESURSE UTILE – DIN ULTIMA PERIOADA: 🔍
✅ – HAI SA AJUTAM! – Solicitare sprijin pentru Asociația Literata. Va mulțumim anticipat tuturor! – click aici sau click aici (F 177)
💡 – Stabilirea salariului de bază minim brut sub nivelul celui prevăzut de HG nr. 900/2023 (3.300 lei) – nivelul contravențiilor (sancțiunilor) – CLICK AICI
💡 – Care este termenul transmitere în Revisal a modificărilor la noul salariul minim de 3.300 lei … 20 de zile lucrătoare (calculate începând cu 01.10.2023) – CLICK AICI
💡 – Ce întocmim pentru aliniere la noul salariu minim din 01.10.2023 (3.300 lei) – “Decizie colectivă de mărire a salariilor” sau „Act adițional” ? – CLICK AICI
💡 – Act Adițional majorare salariu minim din 01.10.2023 – model gratuit, editabil … pentru angajatori (util) – CLICK AICI
💡 – Decizie colectivă majorare salariu minim angajați (cu anexă semnături) – MODEL (începând cu 01.10.2023) – CLICK AICI
💡 – HG nr. 900/2023 – salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, începând cu 01.10.2023, majorat la 3.300 de lei – CLICK AICI
✅ – Sărbători legale începând cu 01.01.2023 – sau zilele libere în care legal nu se lucrează (info util anual, conform legislație în vigoare) – CLICK AICI
💡 – Codul Fiscal valabil în 2023 – inclusiv Normele Metodologice de Aplicare ale acestuia (Codul de Procedura Fiscală actualizat 2023) – CLICK AICI
⏰ – Decizie internă facturi, chitanțe, avize, etc. (pentru alocare serie și număr în 2023) – document necesar de întocmit la început de an (model actualizat) – CLICK AICI
⏰ – Informare prealabilă angajat (minută) – model 2022 (gratuit, editabil, orientativ) – click aici
📢 – Formular-tip de Act Constitutiv pentru societăți cu răspundere limitată (SRL) – model agreat de ONRC (conf. OMJ nr. 5307C/2022) – click aici
⏰ – Minuta informare prealabilă, întocmită cu ocazia unui Act Adițional la CIM – model 2022 (gratuit, editabil, orientativ) – CLICK AICI