AcasăDeclaratii anualeCompletare Declaratie 200 la cei cu venituri din cedarea folosintei bunurilor mobile...

Completare Declaratie 200 la cei cu venituri din cedarea folosintei bunurilor mobile si imobile

Declaraţia se completează şi se depune de către persoanele fizice care au realizat în anul 2009 venituri în bani şi/sau în natură provenind din cedarea folosinţei bunurilor mobile şi imobile, realizate în calitate de proprietar, uzufructuar sau alt deţinător legal.

Persoanele fizice care au obţinut venituri din cedarea folosinţei bunurilor din mai multe surse, respectiv contracte de închiriere, completează declaraţia pentru fiecare sursă de venit.
Declaraţia se completează pe baza contractului încheiat între părţi de către contribuabilii care au optat pentru determinarea venitului net pe baza cotelor forfetare de cheltuieli.

Atenţie! Veniturile realizate de contribuabilii care la 31 decembrie 2008 aveau înregistrate mai mult de cinci contracte de închiriere sunt considerate venituri din activităţi independente, impunerea acestora fiind făcută în sistem real.

Procedura procurării şi depunerii declaraţiilor de venit

Pentru procurarea declaraţiilor de venit aferente anului fiscal 2009, contribuabilii au două posibilităţi:
– descărcarea de aici – model D 200 – sau de pe websiteurile ANAF sau ale DGFP judetene.
– prezentarea la sediul administraţiei fiscale de unde pot obţine gratuit formularele de declaraţii fiscale.

ALTE ARTICOLE UTILE PE TEMA D 200CLICK AICI

După completare, formularele pot fi depuse la registratura Administraţiei financiare unde contribuabilii au domiciliul sau transmise prin poştă, cu confirmare de primire, costul trimiterii fiind suportat de către contribuabili.

Instrucţiuni de completare

Declaraţia se completează în două exemplare, scriind corect şi citeţ datele în modulele precizate mai jos.

Modulul I. DATE DE IDENTIFICARE A CONTRIBUABILULUI
– nume/prenume, adresă cu domiciliul fiscal, Cod numeric personal/Număr de identificare fiscală – se înscrie codul numeric personal din actul de identitate al fiecărui contribuabil sau numărul de identificare fiscală atribuit de către ANAF cu ocazia înregistrării fiscale, după caz.
– Banca, Cont bancar (IBAN) – se înscrie denumirea băncii şi codul IBAN al contului bancar al contribuabilului.

Modulul II. DATE PRIVIND VENITURILE REALIZATE PE SURSE ŞI CATEGORII DE VENIT
Submodulul DATE PRIVIND ACTIVITATEA DESFĂŞURATĂ

La rândul 1. Natura veniturilor – se bifează căsuţa corespunzătoare categoriei de venit respectiv, venituri din cedarea folosinţei bunurilor prin contract de închiriere sau contract de arendare
rd. 2. Determinarea venitului net – se bifează căsuţa corespunzătoare în funcţie de modul de determinare a venitului net: pe baza cotelor forfetare de cheltuieli
rd. 3. Forma de organizare – se bifează căsuţa corespunzătoare modului de desfăşurare a activităţii: individual sau într-o formă de asociere cu persoane fizice sau persoane juridice române.
rd. 4. Obiectul principal de activitate – se înscrie denumirea activităţii principale generatoare de venituri, desfăşurată de contribuabil.

CONSULTATI SI ARTICOLUL:
– Declaratia 200 – pentru venituri realizate din activitati agricole (instructiuni completare) – LINK

rd. 6. Datele de identificare ale bunului pentru care se cedează folosinţa – se înscriu datele de identificare ale bunului a cărui folosinţă este cedată sau arendată. De exemplu:
a) pentru imobile (clădiri, terenuri): adresa completă (stradă, număr, bloc, etaj, apartament), suprafaţa totală, din care închiriat;
b) pentru autovehicule: tipul, anul de fabricaţie, numărul de înmatriculare, seria motorului, seria şaşiului;
c) alte bunuri: denumirea bunului, descrierea detaliată, cu identificarea principalelor caracteristici care individualizează bunul.
rd. 7.Contractul de închiriere/arendare – se înscrie numărul contractului de închiriere/arendare.
rd. 8, 9. Data începerii/încetării activităţii – se completează de către contribuabilii care îşi încep/încetează activitatea în cursul anului fiscal.
Contribuabilii care realizează venituri din cedarea folosinţei bunurilor, închiriere sau arendare, înscriu data prevăzută pentru începerea derulării contractului încheiat între părţi, respectiv data prevăzută pentru încetarea contractului încheiat între părţi.

Submodulul VENIT NET/CÂŞTIG NET ANUAL

rd. 1. Venit brut – se înscrie suma reprezentând chiria/arenda prevăzută în contractul încheiat între părţi pentru anul fiscal de raportare, indiferent de momentul plăţii acesteia, majorat cu valoarea cheltuielilor ce cad, conform dispoziţiilor legale, în sarcina proprietarului, uzufructuarului sau a altui deţinător legal, dacă sunt efectuate de cealaltă parte contractantă.
În venitul brut se includ şi eventualele daune plătite potrivit unor clauze contractuale, în cazul rezilierii contractelor înainte de termen.
În situaţia în care chiria/arenda reprezintă echivalentul în lei al unei valute, venitul brut anual se determină pe baza chiriei/arendei lunare evaluate la cursul de schimb al pieţei valutare comunicat de BNR, din ultima zi a fiecărei luni, corespunzător lunilor din perioada de impunere.
În situaţia în care arenda se achită în natură, evaluarea în lei a acesteia se face pe baza preţurilor medii ale produselor agricole, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare.
rd. 2. Cheltuieli deductibile – se înscrie suma de la rd. 2.2
rd. 2.2. Cheltuieli forfetare – se completează de contribuabilii care au optat pentru determinarea venitului net pe baza cotelor forfetare de cheltuieli. Se înscrie suma rezultată prin aplicarea unei cote forfetare de cheltuieli de 25% la venitul brut (rd. 1), reprezentând cheltuieli deductibile aferente venitului.
rd. 3. Venit net – se înscrie suma reprezentând diferenţa dintre venitul brut şi cheltuielile deductibile aferente, respectiv dintre datele înscrise la rd. 1 şi datele înscrise la rd. 2.

Sancţiuni

Nedepunerea până la 15 mai 2010 a declaraţiilor de venit de către persoanele fizice constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 10 lei la 100 lei.

Baza legală:
– OPANAF nr. 1.815/2008 pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare prevăzute la titlul III din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal;
– art. 219, alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.

sursa info – finantevalcea.ro

2 COMENTARII

  1. […] Modulul II. DATE PRIVIND VENITURILE REALIZATE PE SURSE ŞI CATEGORII DE VENIT La rândul 1. Natura veniturilor – se bifează căsuţa corespunzătoare categoriei de venit realizat, după caz: venituri comerciale, venituri din profesii libere, venituri din drepturi de proprietate intelectuală, venituri din cedarea folosinţei bunurilor calificate în categoria venituri din activităţi independente. rd. 2. Determinarea venitului net – se bifează căsuţa corespunzătoare în funcţie de modul de determinare a venitului net: în sistem real, pe baza cotelor forfetare de cheltuieli sau pe normă de venit. rd. 3. Forma de organizare – se bifează căsuţa corespunzătoare modului de desfăşurare a activităţii: individual sau într-o formă de asociere cu persoane fizice sau persoane juridice române. rd. 4. Obiectul principal de activitate – se înscrie denumirea activităţii principale generatoare de venituri, desfăşurată de contribuabil, precum şi codul CAEN al activităţii desfăşurate. rd. 5. Sediul – se completează adresa sediului sau locului principal de desfăşurare a activităţii, după caz. În cazul în care activitatea se desfăşoară prin mai multe puncte de lucru, se completează adresa sediului sau locului principal de desfăşurare a activităţii, după caz. CONSULTATI SI ARTICOLELE: – Declaratia 200 – pentru venituri realizate din activitati agricole (instructiuni completare) – LINK – Completare Declaratie 200 la cei cu venituri din cedarea folosintei bunurilor mobile si imobile – LINK […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -
- Advertisement -
error: Conținutul este protejat !!