Guvernul a aprobat in sedinta de miercuri modificarea si completarea Legii contabilitatii nr. 82/1991, sub aspectul reglementarilor contabile aplicabile si al modalitatii de raportare.
Prin actul normativ aprobat de executiv, societatile comerciale vor depune la unitatile teritoriale ale Ministerul Finantelor Publice o raportare anuala, al carei continut se stabileste prin ordin al ministrului finantelor publice.
Raportarea anuala se depune la unitatile teritoriale ale Ministerul Finantelor Publice, in termen de 150 de zile de la incheierea exercitiului financiar, insotite de dovada predarii situatiilor financiare anuale la Oficiul Registrului comertului spre publicare.
Potrivit comunicatului guvernului, proiectul de Lege delimiteaza categoriile de persoane care raspund pentru organizarea si conducerea contabilitatii, precum si categoriile de persoane care raspund de aplicarea corespunzatoare a reglementarilor contabile.
Astfel, contabilitatea se organizeaza si se conduce, de regula, de catre directorul economic, contabilul-sef sau alta persoana imputernicita sa indeplineasca aceasta functie. Aceste persoane trebuie sa aiba studii economice superioare.
Contabilitatea poate sa fie organizata si condusa pe baza de contracte de prestari servicii in domeniul contabilitatii, incheiate cu persoane fizice sau juridice, autorizate potrivit legii, membre ale Corpului Expertilor Contabili si Contabililor Autorizati din Romania.
Totodata proiectului de Lege prevede ca raspunderea pentru aplicarea necorespunzatoare a reglementarilor contabile revine directorului-economic, contabilului-sef sau altei persoane imputernicite sa indeplineasca aceasta functie, impreuna cu personalul din subordine.
Prin proiectul de Lege se prevede posibilitatea modificarii duratei de pastrare a registrelor de contabilitate si a documentelor justificative. Prin ordin al ministrului finantelor publice, se pot stabili registrele de contabilitate si documentele justificative care se pastreaza timp de 5 ani.
Proiectul de Lege prevede corelarea termenelor de depunere la organele teritoriale ale Ministerului Finantelor Publice, a situatiilor financiare cu noile prevederi ale Legii nr. 31/1990 privind societatile comerciale.
Au fost stabilite persoanele juridice care depun situatiile financiare la MFP, avand in vedere ca societatile comerciale vor depune situatiile financiare numai la Oficiul registrului comertului, potrivit Legii nr. 26/1990 privind registrul comertului, cu modificarile si completarile ulterioare.
Astfel, pentru societatile/companiile national, regiile autonome, institutele nationale de cercetare-dezvoltare, termenele pentru depunerea situatiilor financiare anuale la unitatile teritoriale ale MFP sunt de 150 zile, iar pentru celelalte persoane care intra sub incidenta prevederilor legii, termenul este de 120 de zile.
Proiectul de Lege propune actualizarea cuantumurilor amenzilor pentru nerespectarea prevederilor Legii contabilitatii. De asemenea, potrivit noilor prevederi, sunt considerate contraventii (daca nu sunt savarsite astfel incat potrivit legii sa fie considerate infractiuni), urmatoarele fapte:
• nerespectarea reglementarilor emise de Ministerul Finantelor Publice cu privire la depunerea la unitatile teritoriale ale MFP a situatiilor financiar anuale. Savarsirea acestei fapte se sanctioneaza cu amenda de la 400 la 5.000 lei.
• nerespectarea reglementarilor emise de Ministerul Finantelor Publice cu privire la intocmirea si depunerea la unitatile teritoriale ale MFP a situatiilor financiare periodice sau raportarilor contabile, stabilite potrivit legii. Savarsirea acestei fapte se sanctioneaza cu amenda de la 500 la 1.500 lei.
• nerespectarea prevederilor referitoare la obligatia membrilor organelor de administratie, conducere si supraveghere in ceea ce priveste intocmirea si publicarea situatiilor financiare anuale. Savarsirea acestei fapte se sanctioneaza cu amenda de la 400 la 5.000 lei.
• nerespectarea prevederilor referitoare la obligatia membrilor organelor de administratie, conducere si supraveghere ale societatii-mama in ceea ce priveste intocmirea si publicarea situatiilor financiare anuale consolidate. Savarsirea acestei fapte se sanctioneaza cu amenda de la 10.000 la 30.000 lei.
Constatarea contraventiilor si aplicarea amenzilor, in cazul asociatiilor de proprietari, se fac de catre persoanele cu atributii de control din cadrul consiliilor locale ale municipiilor, oraselor, comunelor si ale sectoarelor municipiul Bucuresti si de alte persoane anume imputernicite de consiliile judetene, respectiv de Consiliul General al Municipiului Bucuresti.
In ceea ce priveste contabilitatea institutiilor publice, aceasta va asigura inregistrarea drepturilor constatate, a veniturilor incasate, a angajamentelor bugetare, a angajamentelor legale, a platilor de casa si cheltuielilor efective, pe subdiviziunile clasificatie bugetare conform bugetului aprobat.
Totodata, institutiile publice vor stabili anual un rezultat al executie bugetare prin inchiderea conturilor care reflecta incasarea veniturilor si plata cheltuielilor aferente exercitiului bugetar, iar periodic excedentul sau deficitul patrimonial in conformitate cu normele metodologice elaborate de Ministerul Finantelor Publice.
HotNews.ro, 14 mar 2007 |