Va informam pe aceasta cale ca, in Monitorul Oficial nr. 273 din 10 aprilie 2019, a fost publicat Ordinul preşedintelui ANAF nr. 857 din 28 martie 2019 privind modificarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 4.156/2017 pentru aprobarea informaţiilor conţinute în registrul naţional de evidenţă a aparatelor de marcat electronice fiscale instalate în judeţe şi în sectoarele municipiului Bucureşti, precum şi metodologia şi procedura de înregistrare a acestora.
AVAND IN VEDERE CELE DE MAI SUS, va supunem atentiei cateva precizări suplimentare – via AJFP Dambovita (institutie careia ii multumim pentru posibilitatea preluarii informatiilor), precum si textul integral:
– Producătorul, importatorul, persoana juridică română care achiziţionează din statele membre UE aparate de marcat electronice fiscale, respectiv distribuitorul autorizat, înregistrează în registrul naţional informaţii privind fiecare aparat de marcat electronic fiscal produs, importat sau achiziţionat intracomunitar, fără excepţie, prin completarea unor formulare.
IMPORTANT – CLICK PE CLOPOȚELUL ROSU DIN COLTUL ECRANULUI (STÂNGA JOS), SAU TE ROG SA DAI ACCEPT IN FEREASTRA CE APARE LA INTRAREA PE SITE – SI ABONEAZĂ-TE LA NOTIFICĂRI. DE CÂTE ORI PUBLICAM CEVA, AJUNGE MAI REPEDE LA TINE DECÂT LA CEI CARE NU SUNT ABONAȚI. PENTRU ABONARE LA NEWSLETTER – CLICK AICI
– Prin ordin au fost aduse modificări următoarelor formulare de înregistrare:
a) Formular pentru înregistrarea aparatelor de marcat electronice fiscale produse, importate sau achiziţionate intracomunitar şi a aparatelor de marcat electronice fiscale adaptate pentru a corespunde prevederilor art. 3 alin. (2) din OUG nr. 28/1999 şi care au obţinut avizul tehnic favorabil.
b) Formular pentru înregistrarea unor schimbări privind starea/situaţia, precum şi livrarea/achiziţia aparatelor de marcat electronice fiscale.
c) Notificare.
PENTRU A DESCARCA TEXTUL OPANAF 857/2019 – CLICK AICI
[…] preoperaționalizare a Registrului, în conformitate cu OPANAF nr.4156/ 28.12.2017, modificat prin OPANAF nr. 857/28.03.2019 […]