AcasăDeclaratii anualeDeclaratia informativa 205 cu termen de depunere 28 februarie (info util)

Declaratia informativa 205 cu termen de depunere 28 februarie (info util)

Potrivit art. 93 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal – text integral – cu modificările şi completările ulterioare, precum şi Ordinului Preşedintelui ANAF nr. 233/2011 – text integral – pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare prevăzute la titlul III din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal (publicat în M.O. nr. 101/08.02.2011), plătitorii de venit care au obligaţia calculării, reţinerii şi virării impozitului pe veniturile cu regim de reţinere la sursă, cu excepţia veniturilor de natură salarială şi asimilate acestora, trebuie să depună o declaraţie privind calcularea şi reţinerea impozitului pentru fiecare beneficiar de venit.

Este vorba despre formularul 205 „Declaraţie informativă privind impozitul reţinut la sursă, pe beneficiari de venit” cod 14.13.01.13/I, care se depune până la data de 28 FEBRUARIE 2011 pentru anul precedent, pentru următoarele categorii de venituri:

Completarea şi depunerea declaraţiei informative – formularul 205 – in anul 2012 – click aici

a) venituri din drepturi de proprietate intelectuală;
b) venituri din vânzarea bunurilor în regim de consignaţie;
c) venituri obţinute în baza unui contract de agent;
d) venituri obţinute în baza unui contract de comision sau mandat comercial;
e) venituri din activităţi de expertiză contabilă şi tehnică, judiciară şi extrajudiciară;
f) venituri din activităţi desfăşurate în baza contractelor/convenţiilor civile încheiate potrivit Codului civil;
g) câştiguri din transferul titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise, deţinute mai mult de 365 de zile, realizate în perioada 01.01-30.06.2010;
h) câştiguri din transferul titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise, deţinute mai puţin de 365 de zile, inclusiv, realizate în perioada 01.01-30.06.2010;
i) venituri sub forma câştigurilor din operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, precum şi orice alte operaţiuni similare.

APLICATIE GENERARE DECLARATIA 205 PENTRU VENITURI DIN 2010 – CLICK AICI

ALTE ASPECTE IMPORTANTE :

# Declaraţia se depune pentru veniturile plătite în cursul anului 2010.
# Pentru fiecare categorie de venit se depune câte o declaraţie informativă.
# Pentru tranzacţiile cu titluri de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise, (lit. g şi h de mai sus) şi operaţiunile de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, precum şi orice alte operaţiuni similare (lit.i), se completează câte o declaraţie pentru fiecare categorie de venit, prin care se evidenţiază totalul câştigurilor realizate de fiecare contribuabil persoană fizică, precum şi impozitul reţinut.
# Pe formular există căsuţa “Plată anticipată în contul impozitului anual pe venit” – aceasta se bifează pentru veniturile pentru care impozitul reţinut reprezintă plată anticipată în contul impozitului anual pe venit.

Această căsuţa se va bifa şi în cazul veniturilor de la lit. a) – f) pentru care impozitul reţinut la sursă reprezintă plată anticipată în contul impozitului anual, potrivit prevederilor art. 52 din Codul fiscal, ceea ce înseamnă că aceste venituri au fost încadrate ca venituri din activităţi independente.

În această situaţie, în care se bifează căsuţa “Plată anticipată în contul impozitului anual pe venit”, înseamnă că declaraţia informativă 205 are ca termen limită de depunere data de 28 februarie.

# Declaraţia informativă se depune în format electronic, însoţită de borderoul centralizator listat. Formatul electronic al declaraţiei 205 se poate obţine prin folosirea programului de asistenţă elaborat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
# Declaraţia informativă se depune la organul fiscal la care plătitorul de venituri este înregistrat în evidenţă fiscală.
# Corectarea erorilor din declaraţia depusă iniţial se face prin completarea aceluiaşi formular în care se pune “X” pentru menţiunea declaraţie rectificativă.

via – http://www.finantearges.ro/

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -
- Advertisement -
error: Conținutul este protejat !!