Incepand de astazi 03.05.2017, comisarii Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor vor desfasura o ampla actiune de control in colaborare cu Serviciul de Investigare al Criminalitatii Economice avand ca obiect modul de respectare a prevederilor legale, conformitatea, modul de etichetare, prezentare, publicitate si comercializare a vinului si a bauturilor alcoolice fermentate, altele decat berea si vinul, destinate consumului uman ca atare.
Se vor verifica urmatoarele aspecte:
A.Calitatea produselor alimentare comercializate:
– starea ambalajelor (integritate, etanseitate);
– incadrarea in volumul net declarat de producator;
– incadrarea in parametrii de calitate cat si depistarea cazurilor de falsificare in cazul vinurilor, conform prevederilor Legii viei si vinului in sistemul organizării comune a pietei vitivinicole nr. 164/2015;
– etichetarea vinurilor si a bauturilor alcoolice fermentate;
– existenta eventualelor produse contrafacute.
Pentru verificarea incadrarii in parametrii de calitate se vor preleva esantioane care vor fi analizate in laboratoare acreditate .
B. Conditii la depozitare, comercializare
NU UITATI SA DATI UN LIKE SI PAGINII NOASTRE DE FACEBOOK – CLICK AICI – SAU SA VA ABONATI LA NEWSLETTER – VEZI PARTEA DREAPTA LA SECTIUNEA „Aboneaza-te la insemnari”. NOU – ACUM AVEM SI UN GRUP PE FACEBOOK – CLICK AICI, DAR SI O PAGINA DE GOOGLE PLUS – CLICK AICI.
C. Modul de indicare a preturilor
D. Legalitate:
– existenta registrului unic de control;
– existenta documentelor de provenienta;
– comercializarea in locuri autorizate;
– afisarea la loc vizibil a plachetei cu TELEFONUL CONSUMATORILOR, conform prevederilor Ordinului Presedintelui ANPC nr.72/2010, cu modificarile si completarile ulterioare – MODEL CORECT AICI .
Pentru detalii suplimentare privind desfasurarea actiunii de control si rezultatele acesteia ne puteti contacta la secretariatul Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor: 021/312.12.75 sau pe adresa e-mail: [email protected].
Sursa (cu multumiri) – Biroul de presa ANPC
„CabinetExpert.ro foloseste, dar va si recomanda cu incredere – cel mai bun program de facturare, gestiune si contabilitate primara – Smart Bill”